Români și superstiții: câți cred că există minuni sau deochi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Peste trei sferturi dintre români (76%) cred că există minuni, iar 65% cred că există deochi, potrivit unui sondaj de opinie pentru identificarea superstițiilor românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Cercetarea arată că mai puțin de 20% dintre români se consideră superstițioși, dar 61% recunosc că urmăresc horoscopul, 46% cred în sfârșitul lumii și 44% spun că au avut vise premonitorii.

Blesteme, demoni, vrăjitoare

Potrivit studiului, 55% dintre persoanele chestionate cred în existența blestemelor, 52% în cea a demonilor, iar 46% în ce a duhurilor rele. Doar 19% cred în existența fantomelor. 95% cred că există Dumnezeu, iar 78% cred în existența îngerilor.

De asemenea, potrivit sondajului IRES, 19% dintre cei chestionați cred în existența vrăjitoarelor care pot prevedea viitorul, iar 4% recunosc că au apelat la acestea. De asemenea, aproape jumătate dintre români (49%) cred în vise premonitorii, iar 44% susțin că au avut acest tip de vise. În cazul a 81% dintre persoanele care au declarat că au avut vise premonitorii, acestea s-au și îndeplinit. 33% dintre participanții la studiu cred că visele îi pot ajuta pe oameni în viața de zi cu zi.

Alte superstiții

Aproape o treime (29%) dintre cei chestionați recunosc că au un număr norocos, iar 7 și 13 sunt numerele norocoase preferate de cei mai mulți dintre români.

Potrivit sondajului IRES, 61% dintre români urmăresc horoscopul, însă 69% dintre respondenți nu cred în capacitatea horoscopului de a anticipa evenimentele. De asemenea, 46% dintre români cred în sfârșitul lumii, iar 64% cred în Judecata de Apoi.

De asemenea, potrivit studiului, 64% dintre români se consideră norocoși, însă doar 17% spun despre ei înșiși că sunt superstițioși. Potrivit datelor IRES, 22% dintre români recunosc că joacă la Loto 6 din 49 și 18% la "Loz în Plic", 7% spun că practică pariurile sportive, 5% jocuri de noroc și alte forme de loterie iar 4% joacă la pariuri în general.

Sondajul a fost realizat pe un grup de 1.214 persoane de 18 ani și peste, pe un eșantion multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, cu o eroare maximă tolerată de ą 2,8%. Interviurile s-au desfășurat, vineri, 31 octombrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel