Femeia de 80 de ani din comuna Borșa, județul Maramureș, primul cetățean român care a murit de coronavirus, în Italia, a fost adusă în țară de membrii familiei, alături de sora sa, de asemenea decedată, fără știrea autorităților române. Cele două au fost înmormântate fără preot.
Primarul comunei Borșa, Sorin Timiș, a declarat, vineri, că transportul avea acte perfect legale obținute de la statul italian, care au permis să fie duse sicriele sigilate până în Borșa.
„Familia femeii de 80 de ani din Borșa, care a decedat în Italia confirmată cu coronavirus, a decis să aducă în țară, pe cont propriu, sicriul cu trupul neînsuflețit al acesteia și al surorii sale de 75 de ani, pe care a îngrijit-o. Cele două sicrie au ajuns joi la Borșa, aduse de o firmă de transport de pompe funebre din comună, iar femeile au fost îngropate în cimitir fără preot. Transportul avea acte perfect legale obținute de la statul italian, care au permis să fie duse sicriele sigilate până în Borșa. Autoritățile române nu au știut nimic despre aducerea acestor sicrie în țară", a spus Timiș, conform Mediafax.
Cine este vinovat
Potrivit acestuia, principalul vinovat în acest caz este statul italian care nu ar fi trebuit să aprobe repatrierea celor două sicrie în România. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat că transportul mortuar a ajuns, joi, în punctul de frontieră de la Petea și i s-a permis intrarea în țară în condițiile în care toate actele emise de autoritățile italiene - autorizații și pașapoartele mortuare, avize de transport și identificare, erau în ordine.
„Mașina cu cele două sicrie sigilate a fost însoțită de poliție și jandarmi până la Borșa. Nimeni nu a știu nimic despre acel transport, nicio autoritate, nici DSP, nici Prefectura, familia a fost cea care a decis să aducă sicriele în țară pe cont propriu cu o firmă de pompe funebre din Borșa, fără să anunțe pe nimeni", a spus Bucă.
Şoferul dricului, în carantină
Acesta a precizat că mașina respectivă de transport mortuar a fost dezinfectată iar șoferul a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile.
„Înhumarea a fost fără preot și cu un singur membru de familie prezent. Tot ce s-a folosit la cimitir în procesul de înhumare, cazmale, frânghii, a rămas în groapă", a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat în 14 martie că un român aflat în Italia a murit din cauza Covid-19. Primarul comunei Borşa, judeţul Maramureş, Sorin Timiş, a declarat tot atunci pentru MEDIAFAX că femeia moartă din Italia de coronovirus avea 80 de ani. Femeia se afla în Italia pentru a-şi îngriji sora în vârstă de 75 de ani, care suferă de o boală incurabilă.
„Sora ei a murit cu două zile înainte de cancer, iar ea a murit la spitalul din Monza, regiunea Lombardia", a spus Sorin Timiş.
Sorin Timiș anunța pe pagina sa de Facebook că femeia de 80 de ani şi sora ei, nu vor fi aduse în ţară, deoarece statul român nu permite în acest moment repatrierea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă