Data publicării:
ROBOR. Eugen Teodorovici: Nu-i vina ministerului sau a Guvernului
Eugen Teodorovici anunţă o întâlnire a premierului cu guvernatorul BNR pe tema creşterii indicelui ROBOR.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, în legătură cu creşterea indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, care a ajuns la 2,28%, că pe această temă va avea loc o întâlnire, săptămâna viitoare, între premierul Viorica Dăncilă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Declarații
'Joia viitoare va fi o întâlnire între doamna prim-ministru şi domnul guvernator şi echipa domniei sale. Va fi o discuţie legată de ROBOR, dar şi despre alte subiecte. (...) Ştiţi ca nu-i vina ministerului sau a Guvernului. Este atributul Băncii Naţionale. Va fi pe agendă o astfel de discuţie. (...)
Vom vedea care sunt argumentele BNR, astfel încât lucrurile sa se schimbe', a precizat Eugen Teodorovici, după ce a participat la o dezbatere organizată la Parlament de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News