Data publicării:
Robert Cazanciuc, la inaugurarea Judecătoriei Piatra Neamț. Declarația ministrului Justiției
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a participat vineri, la inaugurarea noului sediu al Judecătoriei Piatra Neamț.
Robert Cazanciuc a avut întâlniri cu conducerile instanțelor, judecătorii, grefierii și personalul instanțelor din Buzău, Roman, Piatra Neamț și Bacău.
"În urmă cu aproximativ un an am vizitat instanțele din Piatra Neamț, iar condițiile în care Judecătoria își desfășura activitatea erau absolut improprii. Mă bucur că am reușit să identificăm un sediu potrivit pentru judecătorie, să îl dotăm și să mutăm această instanță într-un imobil nou care să ofere condiții normale pentru magistrați și justițiabili, după ce, nu cu mult timp în urmă, și Tribunalul Neamț a fost mutat într-un sediu modern. În perspectivă, ambele instanțe vor funcționa în noul Palat de Justiție, lucrare care va fi finalizată prin Programul Național de Investiții demarat împreună cu Ministerul Dezvoltării. Chiar dacă presupune un efort bugetar considerabil, vom finaliza această lucrare astfel încât să oferim, așa cum am promis, justiției și justițiabililor condiții civilizate care să conducă și la reducerea termenelor de judecată," a declarat ministrul Justiției.
Una din temele abordate în toate întâlnirile de la cele patru instanțe a fost cea legată de intrarea în vigoarea a anumitor prevederi din codul civil a căror aplicare a fost prorogată până la începutul anului 2016 și a pregătirilor necesare în vederea aplicării acestora fără sincope.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News