Data publicării:

Rețeta de sarmale a lui Sorin Bontea. Un truc e de a pune în amestec și o ceșcuță de apă rece

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sarmale
Sarmale

Sărbătorile pascale se apropie, iar chef Sorin Bontea îți dezvăluie cea mai gustoasă rețetă de sarmale. 

Alegeri prezidentiale 2024

Iată de ce ingrediente ai nevoie și cum trebuie să le prepari:

- 2-3 kg varză acră  
- 600 g carne tocată de porc și de vită (amestec)
- o jumătate de ceșcuță de orez
- 200 g ceapă
- ulei pentru prăjit
- costiță afumată
- 2-3 linguri de bulion
- 2-3 frunze de dafin
- cimbru
- mărar
- sare
- piper

Mod de preparare

Se curăță varza de frunzele exterioase și de cotoare și se aleg foile potrivite în care se va împacheta în cele din urmă carnea. De asemenea, în cazul în care varza este prea sărată sau prea acră, este indicat să spălați frunzele în apă călduță sau, cel mai bine, să le puneți la desărat cu o oră înainte de a începe să gătiți. În continuare, se curăță ceapa, se spală, se toacă mărunt, după care se ia o tigaie și se pune la călit în ulei, la foc mic. Se adaugă orezul (spălat bine înainte) și se lasă la foc mic două minute, timp în care amestecați încontinuu. Se ia un castron mare, se adaugă ceapa și orezul pe care le-am călit mai devreme și se pune în continuare piperul, cimbrul și mărarul tocat. Un truc al lui Sorin Bontea este de a pune în amestec și o ceșcuță de apă rece, pentru a frăgezi carnea.

Înainte de a începe împachetarea sărmăluțelor, frunzele de varză mai mici se toacă și se pun pe fundul cratiței în care vor fierbe sarmalele la final. Peste ele adăugați un rând de costiță și unul de sarmale, ultimul strat fiind cel de varză tocată. La final, notează spynews.ro, se adaugă bulion amestecat cu puțină apă, frunzele de dafin, dar și câteva boabe de piper, după care se lasă la fiert, la foc mic, timp de două ore.

Pentru a nu a se lipi sarmalele, din când în când mai adăugați apă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel