Data actualizării:
Data publicării:

Orange, probleme. Ministrul Comunicațiilor: Dacă românii se simt prejudiciați, să acționeze

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Orange România a avut astăzi probleme  în accesarea serviciilor de date şi voce. Rețelele au fost tăiate simultan.

”Am fost informat încă de când a apărut acest incident. Au fost trei secționări din cauza unor lucrări, construcții civile. Inițial, la 16:40 au demarat remedierea avariilor, la 17:30 au fost repuse în funcțiune toate operațiuniile. Dacă românii au probleme le sugerez să își închidă telefonul și să îl redeschidă după cinci minute. Rețelele de telefonie mobilă au dublă și triplă protecție. De data aceasta secționarea s-a făcut prin triplă protecție. Anul trecut au fost 1.200 de incidente de acest tip. Nu s-a ajuns la o problematică națională”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor şi Societăţii Informaţionale, în direct la România TV.

Ce ar putea să facă românii afectați

 

”Din punctul meu de vedere, ceea ce eu încurajez utilizatorii români, să conștientizeze importanța drepturilor lor și dacă se simt prejudiciați să acționeze”, a mai precizat ministrul.

În această după-amiază, reprezentanţii companiei Orange a anunțat oficial că o parte dintre abonaţii săi întâmpină probleme la conectare.

"Salut, momentan, o parte dintre clientii nostri intampina dificultati in accesarea serviciilor de voce si date, precum si a aplicatiilor Orange. Aceasta situatie se manifesta ca urmare a sectionarii multiple in reteaua de fibra optica. Colegii nostri din departamentul Tehnic lucreaza deja la remedierea problemei. Ne cerem scuze pentru neplaceri si iti multumim pentru intelegere. Revenim imediat ce avem noutati", transmite compania pe pagina oficială de Facebook. 

Rețelele au fost tăiate

 

”Au fost identificate 3 secționări ale rețelei de fibră optică în județele Bistrița-Năsăud, Brașov și Mehedinți. Două dintre secționări au fost simultane. Tehnicienii noștri au reușit să remedieze avaria cauzată de prima secționare și sunt în continuare pe teren. Serviciile încep să revină gradual la parametri normali de funcționare”, mai explică reprezentanții companiei. 

Vezi și: 

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii face verificări de amploare. Pintea: A fost un incident mai ciudat

Unul din doi copii, victimă a abuzului de tip bullying la şcoală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel