Data publicării:

Restricţii de trafic Bucureşti. Ceremonii militare. Ziua Forţelor Terestre

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Restricţii de trafic în Capitală vor fi impuse în weekend cu ocazia ceremoniilor militare dedicate Zilei Forţelor Terestre.

Alegeri prezidentiale 2024

Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, 21 aprilie, între orele 19,30 - 20,00, pe Calea Victoriei, banda I de circulaţie, între Str. Constantin Mile şi Bd. Regina Elisabeta, precum şi între orele 19,30 - 20,15, pe Str. Constantin Mille, cu ocazia ceremoniilor militare prilejuite de Zilei Forţelor Terestre, a anunţat Brigada rutieră a Capitalei.

Totodată, începând cu data de 20 aprilie, vineri, ora 20,00, până în data de 21 aprilie, sâmbătă, ora 21,00, se va rezerva parcarea din Zona Fântânii Zodiac, cu sprijinul Poliţiei Locale competente teritorial.

Tot sâmbătă, între orele 20,00 - 23,00, detaşamentele militare se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Bd. Regina Elisabeta - Bd. Mihail Kogălniceanu - Piaţa Operei - Splaiul Independenţei - Pod Cotroceni - Şos. Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu - Bd. General Vasile Milea - Drumul Taberei - sediul Statului Major al Forţelor Terestre.

Deplasarea se va face pe banda I de circulaţie a traseului.

De asemenea, începând cu data de 22 aprilie, ora 20,00 şi până la finalizarea activităţilor, se va rezerva parcarea din zona Palatului Copiilor - Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional, cu sprijinul Poliţiei Locale competente teritorial.

În ziua de 23 aprilie, luni, între orele 09,00 şi 10,00, va avea loc o ceremonie militară la Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional din faţa Palatului Copiilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel