Data actualizării:
Data publicării:

Republica Moldova interzice protestele cu o durată mai mare de 4 ore / Bătaie pe străzi după ce mai mulți manifestanți au încercat să instaleze corturi în centrul Chișinăului - Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Republica Moldova interzice protestele cu o durată mai mare de 4 ore. Bătăi pe străzi după ce mai mulți manifestanți au încercat să instaleze corturi în centrul Chișinăului - Foto ilustrativ Pexels
Republica Moldova interzice protestele cu o durată mai mare de 4 ore. Bătăi pe străzi după ce mai mulți manifestanți au încercat să instaleze corturi în centrul Chișinăului - Foto ilustrativ Pexels

Comisia pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova a interzis protestele care implică blocarea drumurilor publice în zilele lucrătoare şi le-a limitat la cel mult patru ore în zilele nelucrătoare, după aproape o lună de manifestaţii antiguvernamentale organizate de opoziţie în faţa parlamentului de la Chişinău, relatează vineri agenţia EFE.

Desfăşurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulaţie, a arterelor de transport sau a căilor de acces şi evacuare către instituţiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfăşurate pe o perioadă de cel mult patru ore, a stabilit respectiva comisie, citată de Radio Chişinău.

Guvernul încearcă să stopeze protestele opoziţiei care au loc din 18 septembrie în faţa legislativului, nemulțumiți de Maia Sandu



Prin această măsură, guvernul încearcă să stopeze protestele opoziţiei care au loc din 18 septembrie în faţa legislativului şi la care participă mii de cetăţeni nemulţumiţi de executivul preşedintei proeuropene Maia Sandu.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a motivat că a luat această decizie în vederea asigurării ordinii publice, a accesului la libera circulaţie pe drumurile ţării, precum şi în scopul asigurării unei reacţii prompte la situaţiile ce necesită intervenţii de urgenţă.

Manifestanţii care încalcă ordinea publică vor putea fi reţinuţi de poliţie dacă organizatorul protestului nu acţionează



De asemenea, manifestanţii care încalcă ordinea publică vor putea fi reţinuţi de poliţie dacă organizatorul protestului nu acţionează, iar, în cazul încălcărilor grave ale ordinii publice, poliţia va avea dreptul de a cere încetarea imediată a manifestaţiei.

Preşedinta Maia Sandu a cerut marţi puteri sporite pentru poliţie în vedere opririi protestelor, despre care ea afirmă că destabilizează ţara şi urmăresc să instaleze un guvern favorabil Rusiei.

De partea lor, manifestanţii au revendicări sociale, acuză guvernul că nu a negociat cu Rusia un acord mai bun pentru achiziţia de gaze şi cer demisia preşedintei Maia Sandu, a guvernului şi dizolvarea parlamentului, instituţii conduse de politicieni prooccidentali, scrie Agerpres.

 

Înjurături și îmbrânceli vineri la Chișinău: Mai mulți protestatari au încercat să instaleze corturi în centrul Capitalei

Mai mulți participanți la protestul organizat de Partidul „Șor” au încercat să blocheze o porțiune de drum de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, chiar în fața Președinției, dorind să instaleze corturi chiar în mijlocul drumului. S-au iscat altercații între protestatari și oamenii legii, care nu le-au permis să blocheze strada. Două persoane ar fi fost reținute.

„Într-adevăr, au încercat să instaleze corturi și să blocheze din nou bulevardul, iar polițiștii le-au interzis acest lucru. Solicităm comportament adecvat și să permită chișinăuienilor să sărbătorească liniștit”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliției, Diana Fetco, pentru zdg.md, conform TV8.md. 

VIDEO

Oamenii au protestat în urma deciziei de joi, 13 octombrie, a Comisiei pentru Situații Excepționale, care limitează dreptul la manifestații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel