Sâmbătă, 30 octombrie, la Sala Elvira Popesco a Institutului Francez din Bucureşti, cu începere de la ora 22.00, debutează programul de proiecţii nocturne din cadrul Festivalului Naţional de Teatru.
Cele şapte seri de proiecţii de filme şi spectacole de teatru sunt gândite ca o călătorie nocturnă în spaţiul memoriei şi a teatrului, şi debutează cu filmul Noaptea de George Banu, realizat de Dominic Dembinski, urmat de proiecţiile a cinci spectacole semnate de regizorul polonez Tadeusz Kantor, montate la Teatrul Cricot 2 în ultima perioadă a creaţiei sale, numită "Teatrul Morţii".
Nocturnele vor fi deschise sâmbătă, 30 octombrie, ora 22.00, la Sala Elvira Popesco a Institutului Francez, cu proiecţia primei părţi a serialului Noaptea, conceput de George Banu şi realizat de regizorul Dominic Dembinski (director de imagine Viorel Sergovici; o producţie TVR Cultural). A doua parte a serialului va fi proiectată duminică, 31 octombrie, ora 22.00.
Cele şase episoade ale filmului (Tăcere şi freamăt, Luminile şi insomnia oraşului, Dictatura şi demonii puterii, Vieţi de noapte: voluptate şi datorie, Singurătate şi melancolie, Sfârşitul nopţii, naşterea zilei) constituie un voiaj nocturn, o experienţă complexă alcătuită dintr-o serie de reflecţii fragmentare asupra nopţii şi a condiţiei umane, asupra teatrului şi a lumii.
„Există o stare nocturnă, o stare de spirit proprie nopţii (…). Noaptea nu este complet neagră, impenetrabilă, decât pentru ochiul neexperimentat sau nepăsător. Ea invită privirea să o scruteze, să scormonească în adâncurile ei. De altfel, trezirea acestei curiozităţi pentru tainele nopţii a fost și scopul regizorilor de teatru care, în anii 1980, au introdus-o și au instalat-o pe scenă. Spectatorul putea alege: ori să adoarmă în fotoliul lui, ori să exploreze, din adâncul sălii, celălalt întuneric, populat și fremătător de viaţă, de pe platoul de joc” – scrie George Banu în Trilogia îndepărtării, ale cărei fragmente stau la baza filmului realizat de Dominic Dembinski. În acelaşi volum, George Banu descrie filmul ca pe o experienţă în care alternează viaţa şi cultura, pacea şi excesele, iubirea şi crimele, ca un voiaj în inima nopţii, plasat sub semnul unui citat de Cioran: "Noaptea îmi curge în vene".
Pasionaţii de film şi teatru sunt invitaţi să participe la această incitantă călătorie pe parcursul a şapte seri. Intrarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general