Aproximativ 4,6 milioane de persoane au luat parte la cel mai mare sondaj online derulat în istoria UE în perioada 4 iulie-16 august, iar trei milioane dintre respondenţi au fost din Germania. Oficial, Comisia Europeană va prezenta joi rezultatele sondajului şi nu a dorit să comenteze în avans. Cu toate acestea, cotidianul german Westfalenpost, citând surse bine informate de la Bruxelles, a dezvăluit rezultatele sondajului. Trecerea la ora de vară a fost introdusă în Germania în 1980, şi mult mai devreme în alte state membre UE, în ideea economisirii energiei.
Începând din 2002, trecerea la ora de vară a fost uniformizată la nivelul întregului bloc. Potrivit reglementărilor europene, în statele din blocul comunitar, ceasurile se dau cu o oră înainte în ultima duminică din luna martie şi cu o ora înapoi în ultima duminică din octombrie. Sondajul vine ca urmare a unei rezoluţii adoptate de Parlamentul European în februarie, în care s-a cerut reevaluarea regimului schimbării orei precum şi în urma solicitărilor cetăţenilor şi a câtorva state membre.
Efecte asupra bioritmului
Europarlamentarul german Peter Liese a declarat pentru Westfalenpost că executivul comunitar trebuie să ia măsuri concrete pentru a renunţa la ora de vară. 'Dacă rezultatul consultărilor este clar, organismele europene nu o pot ignora', a spus Peter Liese. Cei care se opun trecerii la ora de vară susţin că această practică nu a generat rezultatele promise. Comisia Europeană a descoperit că economiile de energie produse de trecerea la ora de vară sunt mici. În schimb, mulţi cetăţeni din cele 28 de stat se membre se plâng de efectele negative ale trecerii la ora de vară asupra bioritmului lor, inclusiv tulburări de somn, nervozitate şi lipsa concentrării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea