Remaniere Guvern Dăncilă. Ivaşcu: Am auzit ce se vehiculează
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a declarat marţi că este important ca prim-ministrul Viorica Dăncilă să facă evaluarea membrilor Cabinetului, urmând să decidă care dintre miniştri rămân în funcţie.
„Am auzit şi eu ce se vehiculează în spaţiul public, dar aşa cum s-a transmis, cred că cel mai important este ca doamna premier să facă evaluarea, aşa cum s-a spus. Dânsa va decide ce membri ai Cabinetului rămân şi cine nu, inclusiv cu acel grup de lucru care s-a înfiinţat pentru urmărirea programului de guvernare”, a arătat el în cadrul unei declaraţii acordate presei la Palatul Parlamentului.
Întrebat în legătură cu propria activitate, ministrul a precizat că 'întotdeauna se poate face mai mult' şi a subliniat importanţa pe care o acordă activităţilor legate de Centenarul Marii Uniri. De asemenea, a precizat că până în prezent şi-a desfăşurat activitatea conform obiectivului stabilit în momentul în care a preluat funcţia de ministru. 'Da, în primul rând mă refer la legalitate, pentru că tot ceea ce înseamnă fişe, devize - toate au fost verificate de economic, de juridic, ceea ce înseamnă că transferul de bani către autorităţile locale sau centrale - pur şi simplu, fiind verificate - dă o linişte atât lor, cât şi celor care îşi desfăşoară activitatea', a spus el.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că despre remaniere se va discuta într-un Comitet Executiv Naţional al partidului, după referendumul pentru revizuirea Constituţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News