Data publicării:
Reîncep cursurile. Rafila: Cum trebuie să se PREGĂTEASCĂ școlile până la acel moment
Medicul Alexandru Rafila estimează că școala va reîncepe peste 4-5 săptămâni, iar școlile trebuie să se pregătească până atunci pentru a minimaliza riscul transmiterii.
Alexandru Rafila a explicat la Realitatea Tv ceea ce trebuie să facă atât profesorii, cât și conducerea școlilor și chiar primăriile:
”Nu trebuie să ne grăbim și să improvizăm niște măsuri, atunci când se termină perioada. Primul lucru pe care l-aș menționa ar fi orarul școlilor. Trebuie folosit orarul pe toată durata zilei încât aglomerația din școli, aglomerația din clase să fie cât mai mult reduse. Dacă într-o școală publică avem, în media, 30 de copii într-o clasă, într-o școală privată avem 15, deci aici nu este o problemă. Dar la o școală publică, 30 de copii într-o clasă înseamnă foarte mult și trebuie să ne gândim cum decalăm programul. Poate ca să fie o soluție, chiar dacă eu nu vreau să influențez luarea vreunei decizii, ca unii copii să vină în unele zile, ceilalți în alte zile și în rest să lucreze online. Trebuie ca încet, încet ei să-și regăsească cadența de prezență la școală”, a spus specialistul, marți seara.
”Plus că, administrația școlilor trebuie neapărat să-i învețe să utilizeze apa și săpunul și să le pună la punct și la dispoziție aceste chestiuni de bază, pentru că altfel nu vom rezolva situația. Și nu mă refer neapărat la școlile din mediul urban. Multe școli din țară și primăriile ar trebui de pe acum să se organizeze, încât atunci când se ia decizia începerii școlii, peste 3-4-5 săptămâni tebuie să fie pregătite și din punct de vedere al instruirii personalului didactic, cum trebuie să acționeze, și din punct de vedere al modului de organizare al activității în școală și de respectarea acestor măsuri igienice”, a mai explicat medicul Alexandru Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News