Data publicării:
Reguli simple pentru un corp frumos și sănătos
Kilogramele în plus indică un dezechilibru în organism. Mai există şi noțiunea de “skinny fat”, adică acele persoane care sunt slabe pentru că musculatura nu le este dezvoltată, scrie, pe blogul ei, Andreea Sava.
Cheia este echilibrul, spune jurnalista. Iar pentru el trebuie să faci câteva lucruri simple:
1. Bea multă apă
Hidratarea este esențială pentru organism pentru că fiecare celulă are nevoie de apă pentru a funcționa corect. Plus că, de multe ori, confundăm setea cu foamea, oricât de ciudat ar părea. Încercați un truc simplu: când vă este foame, beți un pahar de apă și așteptați. Dacă după jumătate de oră tot vă mai este foame, mâncați. Oricum veți observa că vă veți sătura cu mai puțină mâncare. Un adult trebuie să bea 2-3 l de apă pe zi, în funcție de anotimp și de activitatea fizică pe care o are.
2. Puneți-vă ordine în programul de mese
Mâncatul dezorganizat este una dintre principalele cauze pentru creșterea în greutate și multe boli de nutriție. Logic și sănătos este să-ți alimentezi organismul atunci când are nevoie de energie, nu să-ți îngreunezi digestia când te duci la culcare. Ideal este să mănânci de 5 ori pe zi: 3 mese principale și 2 gustări. Micul dejun trebuie să fie cea mai consistentă masă iar cina, desigur, cea mai ușoară. Așa nici nu veți mai mânca pe fond de foame intensă deci nu vă veți mai îndopa.
3. Respectați câteva reguli simple
Carbohidrații, cei care dau multă energie aproape instantaneu dar pe durată mai mică, trebuie mâncați dimineața și în timpul zilei, atunci când activitatea fizică este intensă. Este și logic: organismul trebuie să aibă pe ce să consume energia nu să o depoziteze sub formă de strat adipos. Seara, mâncați proteine din carne slabă sau pește și legume. Fructele se mănâncă separat, la distanță de 2 ore de orice masă și nu seara, fiindcă îngreunează digestia. Pot constitui micul dejun sau o gustare, între mese.
Un exemplu de meniu: dimineața mâncați un bol de cereale integrale simple, fără arome și adaosuri, cu lapte, la 2 ore distanță, un măr sau o banană, la prânz o supă cremă de legume, după alte 2 ore o gustare formată din 10-12 migdale crude iar seara, de exemplu, somon cu legume la grătar și o salată.
Citiţi continuarea AICI.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News