Data publicării:

Regina Paola, accident vascular cerebral

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp

Regina Paola (81 de ani), mama regelui Filip al Belgiei, a suferit un accident vascular cerebral în noaptea de marţi spre miercuri când se afla la Veneţia şi va fi repatriată de urgenţă, informează mass-media belgiene şi italiene.

Biroul de comunicare al Palatul regal, contactat de AFP, nu a fost în măsură să dea imediat un răspuns. 'Un comunicat este în pregătire', au informat surse ale palatului. În ultimii ani, regina Paola s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. În septembrie 2015, regina a fost nevoită să respecte 'o perioadă de repaus total' din cauza unei aritmii cardiace. Regina Paola, de origine italiană, este soţia regelui Albert al II-lea, care a domnit între 1993 şi 2013, dată la care a abdicat în favoarea fiului său Filip, în vârstă azi de 58 de ani.

Repatriere de urgență

Potrivit postului de televiziune franco-belgian RTBF, regina Paola trebuie să fie 'repatriată de urgenţă cu avionul' miercuri după-amiază de la baza aeriană militară Melsbroek, în apropiere de Bruxelles. Prinţesa Paola Ruffo di Calabria s-a născut la 11 septembrie 1937, la Forte dei Marmi în Italia, cea mai mică dintre cei şapte copii ai prinţului Fulco Ruffo di Calabria, aviator erou în Primul Război Mondial, şi al contesei Luisa Gazelli. Viitoarea regină şi-a petrecut tinereţea la Roma, unde l-a întâlnit la 21 de ani pe prinţul Albert la o recepţie organizată la Ambasada Belgiei cu prilejul ceremoniilor de înscăunare a papei Ioan al XXIII-lea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel