Data publicării:
Regina Maria - un veac de inspiraţie, expoziția eveniment din Parcul Regele Mihai I
"Regina Maria - un veac de inspiraţie", expoziția organizată de Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turisticîn Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), își așteaptă vizitatorii, până pe 19 iunie, între orele 10,00 - 19,00, intrarea fiind liberă.
"Regina Maria - un veac de inspiraţie", expoziția a cărui vernisaj a avut loc miercuri, are ca scop revalorizarea imaginii şi rolului jucat de Regina Maria în desăvârşirea Marii Uniri şi recrearea atmosferei de epocă.
La vernisajul din salonului expozițional Constantin Baraschi - la care au participat, alături de Oana Zaharia, directorul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, colecţionari și artişti, personalitatea Reginei Maria, "un model de urmat", fiind evocată de directorul adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni, Ştefania Dinu.
"Regina Maria, o personalitate de excepție, aceasta a venit în România la o vârstă foarte fragedă, la numai 17 ani, având o tinerețe extrem de complicată și nu foarte veselă după căsătoria cu principele moștenitor Ferdinand, dar a reușit să se adapteze la noua ei țară pe care a reușit să o înțeleagă și s-o iubească.
Când a început să călătorească a văzut ceea ce îbseamnă România, a înțeles oamenii, obiceiurile, tradițiile, a cunoscut satele, orașele și s-a îndrpgostit iremediabil de România, înțekegând idealul pe care îl avea, respectiv unirea românilor într-un singur stat național. Pentru asta a luptat alături de Regele Ferdinand, începând din 1916" a spus Ştefania Dinu despre personalitatea Reginei Maria.
Iulia Gorneanu, director artistic al Galeriei Galateca, este creatoarea conceptului expoziţiei, declarând că 70% dintre exponatele din vitrine aparţin colecţiei sale.
"Practic am venit cu conceptul, cu o foarte mare parte a colecţiei mele, cam, să zic aşa, 70% din ce vedeţi în vitrine, şi cu ideea de a pune în oglindă artă contemporană inspirată de o mare personalitate şi obiecte de colecţie adunate cu grijă, inspirate tot de aceeaşi personalitate imensă a Reginei Maria a României, precum cele din colecţiile Raluca Alexandru Partenie, Diana Lazăr din Cluj şi Andreea Ciortea din Sibiu", a spus Iulia Gorneanu.
Regina Maria a fost un model care i-a definit viaţa, a spus Iulia Gorneanu. "Regina Maria mi-a definit viaţa şi mi-a uşurat-o, pentru că am descoperit-o din post-adolescenţă, perioadă în care fetele au nevoie de un model. Modelul meu a fost ea. Şi a fost atât de puternică şi sursă de inspiraţie pe atâtea planuri - de la patriotism, diplomaţie, dârzenie, devotament, jertfă, până la feminitate, frumuseţe, curaj de a-ţi asuma gustul, eclectismul şi a comunica vizual lucruri pe care le simţi şi în care crezi. Pentru noi toţi ea ar trebui să însemne cam acelaşi lucru, zic eu"
Organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, în contextul Anului Centenar 2018, expoziţia cuprinde lucrări de artă contemporană inspirate de personalitatea Reginei Maria, ţinute evocatoare create de tineri designeri, precum şi obiecte de colecţie de epocă, cărţi rare, unele având chiar autograful reginei, fotografii originale cu Alteţa Sa, dar şi celebrele reclame realizate în epocă.
Creaţiile vestimentare, în număr de 100 de piese şi accesorii, sunt fie din colecţii private expuse în anul 2016 la Muzeul Naţional Cotroceni, fie colecţii care, prin intermediul acestui eveniment, sunt prezentate în premieră, precum piesele de port tradiţional ţărănesc din perioada 1900 - 1930, cu înaltă valoare etnografică şi estetică, în stilul celor purtate de Regina Maria.
Vezi si: AMPT: Regina Maria – un veac de inspirație
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News