Majestatea Sa Regina Ana s-a externat, vineri din spitalul elvețian, este acasă cu Regele Mihai și se simte bine, au declarat Casei regale pentru TVR.
În urmă cu câteva zile, apropiaţi ai Casei Regale precizau că Regina Ana şi-ar fi luxat piciorul, medicii luând decizia de a fi internată, o hotărâre prudentă, dat fiind vârsta pacientei.
Întrucât Regele Mihai a preferat să stea alături de Regina Maria, care a fost internată în Elveția, pe 10 Mai, atunci când se sărbătoreşte Ziua Regalităţii, la festivităţile de la București a fost prezentă Principesa Margareta.
"Datorită stării fragile de sănătate a Reginei Ana, Majestatea Sa Regele şi Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare au decis să stea alături de Majestatea Sa Regina, în Elveţia, pe perioada sărbatorii Pastelui. La sărbătoririle regale de 10 Mai vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae, precum şi sora Principelui, Elisabeta-Karina”, a transmis biroul de presă al MS Regelui Mihai I, potrivit Mediafax.
Duminică, la Castelul Peleş, Principesa Moştenitoare a decorat, în numele Regelui, 27 de personalităţi care prin activitatea lor au promovat România şi valorile ţării.
Au primit medaliile Regele Mihai I pentru Loialitate, Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer şi Decoraţia Regală Nihil Sine Deo fotbalistul Gheorghe Hagi, Primarul General al Capitalei Sorin Oprescu, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, IPS Calinic, maestrul Radu Beligan şi actriţa Carmen Tănase, Margareta Pâslaru, Marina Voica şi alţii.
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare a primit pentru Majestatea Sa Regele Mihai un cadou volumul "Avioanele Regelui", într-o ediţie limitată, de 92 de exemplare, exact ca vârsta pe care o va împlini în toamnă.
Camera de Comerţ şi Industrie a Bucureşti i-a oferit Regelui "Trofeul Hermes".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video