Data publicării:

Reformă în Educație. Vezi care va fi media de admitere în liceu din 2015

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Începând cu 2015, admiterea în liceu se va schimba, a anunțat, joi,  ministrul Educației, Remus Pricopie.  De asemenea, Pricopie  a anunţat că începând tot cu 2015, învăţământul obligatoriu va începe la vârsta de 5 ani, faţă de 6 ani cum este în prezent. Şcolile profesionale vor fi reînfiinţate din 2014.

 Absolvenţii de gimnaziu care vor susţine examenul de evaluare naţională în 2015 trebuie să obţină minimum media 5 pentru a putea fi admişi la liceu, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, iar intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia.
Ministrul a precizat, de asemenea, că elevii care nu vor obţine media 5 vor putea uma cursurile unei şcoli profesionale, timp de trei ani. Şcolile profesionale vor fi reînfiinţate din 2014.

 Anunţul a fost făcut de Pricopie la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală, fiind primit cu aplauze de directorii unităţilor de învăţământ prezenţi la eveniment.

  Anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapă de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 1.677, în licee din rural, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel