Data actualizării:
Data publicării:

RECTIFICARE BUGETARĂ. Care sunt ministerele care câștigă

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Marți ar urma să se întrunească în ședință de urgență Guvernul, pentru a aproba prima rectificare bugetară din 2015. Majoritatea ministerelor vor beneficia de sume suplimentare în cadrul acestei rectificări.

Din bugetul de stat, sume suplimentare au fost propuse a fi alocate pentru:

- Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale: +711,9 milioane lei;

- Ministerul Afacerilor Interne: +565,7 milioane lei, din care principalele alocări: 305,3 milioane lei pentru asigurarea drepturilor salariale, 253,3 milioane lei pentru derularea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile;

- Ministerul Finanțelor Publice: +530,3 milioane lei, în principal pentru hotărâri CEDO și despăgubiri aferente procesului de restituire a proprietăților;

- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: +305,0 milioane lei din care suma de 288,0 milioane lei pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, iar suma de 17,0 milioane lei pentru plata despăgubirilor civile, scrie EVZ.

- Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice se majorează cu 1.222,0 milioane lei, în principal pentru plata alocațiilor de stat pentru copii majorate, a pensiilor și indemnizațiilor, concomitent cu diminuarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj cu 1.073,8 milioane lei, influența per sold fiind de +148,1 milioane lei;

- Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: +121,0 milioane lei alocați în principal pentru derularea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Ce se întâmplă la Ministerul Sănătății

La Ministerul Sănătății nu se pierde nimic, așa cum s-a vehiculat în presă. Vorbim despre cele 600 de milioane puse în buget ca fond de echilibrare. Sănătatea și Casa de Asigurări de Sănătate, la rectificare, primesc bani în plus. Este vorba despre sumele de la fondul de echilibrare pe care Ministerul Finanțelor le dă direct pentru echilibrare atunci când nu sunt colectări bune. Banii respectivi sunt cu altă destinație și nu pot fi cheltuiți în altă parte pentru că ar fi deturnare de fonduri.

Eugen Teodorovici a explicat că aceste fonduri erau iniţial prevăzute în bugetul de stat pentru reechilibrarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, însă nu mai este nevoie de bani la CNAS, întrucât colectarea a crescut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel