Ca reacţie la scandalul suscitat de propunerea ministrului italian de interne Matteo Salvini de a organiza un recensământ al romilor Comisia Europeană a amintit marţi, că, "drept regulă generală, un cetăţean european nu poate fi expulzat în baza criteriilor etnice", informează AFP.
Cu toate acestea, reacţiile cele mai vehemente la declaraţiile lui Salvini, care are şi rangul de vicepremier, au venit chiar din Italia, inclusiv în cadrul noului său guvern populist.
Astfel, Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 stele (M5S, antisistem), aliatul la guvernare al Ligii, a amintit că recenzarea unei părţi a populaţiei pe bază etnică este contrară legii italiene. "Îmi face plăcere că Salvini a dezminţit orice ipoteză de fişare şi de recenzare a imigranţilor pentru că, dacă un lucru este neconstituţional, nu se poate face", a declarat Di Maio luni seară, într-o conferinţă de presă.
Propunerea lui Salvini
Matteo Salvini a propus luni un recensământ al comunităţii rome, cu scopul, între altele, de a facilita expulzarea celor cu cetăţenie străină aflaţi în situaţie ilegală. 'Romii italieni, din nefericire, trebuie să-i păstrezi acasă', a adăugat el.
Aceste declaraţii au suscitat un val de indignare atât în rândul opoziţiei, cât şi în propria sa tabără.
Marţi, vizibil agasat de aceste critici, Matteo Salvini şi-a confirmat proiectul iniţial: "Nu cedez şi merg înainte! Întâi italienii şi siguranţa lor", a subliniat Salvini pe contul său de Twitter.
Matteo Salvini ocupă practic în permanenţă prim-planul scenei politice de la numirea sa în postul cheie de ministru de interne, la 1 iunie. Omniprezenţa lui Salvini pare să aducă beneficii pe plan electoral, cele mai recente sondaje indicând un procent de peste 25% intenţii de vot pentru Liga, faţă de scorul de 17% obţinut la scrutinul legislativ din 4 martie. Aceleaşi sondaje constată o scădere a Mişcării 5 Stele, prima plasată la scrutinul din martie.
Retorica anti-romi şi anti-imigranţi a adus partidului Liga numeroase voturi, iar Salvini o foloseşte din nou înaintea unor tururi secunde la scrutine locale la 24 iunie, în care formaţiunea sa este de aşteptat să obţină rezultate bune.
Duminică, el a participat la un marş în Seregno, în apropiere de Milano, unde candidata Ligii la primărie, Ilaria Cerqua, a spus că a vota în favoarea ei înseamnă a vota pentru un oraş "fără solicitanţi de azil, fără tabere cu romi, fără moschei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"