Data actualizării:
Data publicării:

Reacție după atacul lui Popa la universitățile de top: Lovitură politică

Autor: Ion Voicu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Valentin Popa
Valentin Popa

Profesorul Mihai Păunescu, de la SNSPA, dezvăluie cum a plănuit ministrul Educației, Valentin Popa, sabotarea universităților de top din România. 

Teama ministrului era să nu se introducă criterii transparente de finanțare, care ar fi împiedicat folosirea pârghiilor politice pentru sprijinirea clientelei din mediul universitar.

Iată de dezvăluie prof. Păunescu într-o postare pe pagina sa de Facebook:

”Inca din momentul în care, la la scurt timp dupa ce prezentam Consiliului National al Rectorilor (2 februarie a.c.) o metodologie ce ar fi instituit cateva criterii decente si transparente de alocare a locurilor bugetate, ministerul a decis intempestiv, fara nicio baza legala si niciun temei real, sa demita intregul Consiliu de Statistica si Prognoza in Invatamantul Superior, am banuit ca ratiunile unei astfel de decizii nu pot fi decat de natura politica. Daca analizam ce s-a intamplat intre timp, este lesne de inteles ca suspiciunile mele initiale sunt confirmate.

Astfel, dupa demiterea Consiliului si abandonarea unui proiect de metodologie aflat in consultare publica, suntem în fața unei alocări a locurilor bugetate la licenta, master si doctorat, absolut arbitrara, intemeiata, zice-se pe "domeniile prioritare de dezvoltare a României, definite în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 - 2020, respectiv în Strategia Națională pentru Competitivitate 2014 - 2020". De ce tocmai aceste strategii care nu se refera in mod direct la educatie? Cum au fost alese? De ce au fost ignoate alte acte normative poate ceva mai relevante, emise chiar de minister, precum Ordinul Nr. 5376/2017 din 19.10.2017, in care se stabileste, intr-o modalitate mai sistematica, corespondenta dintre domeniile si specializarile programelor de studii universitare cu sectoarele economice cu potențial de crestere in Romania?

La discreția pixului ministerial

Pentru ca arbitrariul si discretia pixului ministerial sa fie complete, nu ni se prezinta niciun model, algoritm, modalitate de operationalizare prin care prevederile celor doua strategii au condus la o diminuarea drastica a locurilor la universitatile de prestigiu (UB, UBB Cluj, SNSPA, UVT, UAIC). In acelasi timp se bucura de majorari consistente universitatea ministeriala din Suceava, Politehnica din Bucuresti (universitatea din care provine secretarul de stat pentru invatamant superior) sau cea tehnica din Cluj (de unde provine actualul ministru al cercetarii), precum si in multe alte universitati mai mici care au avut grija sa semneze scrisoarea de sustinere a actualului ministru. Si atunci, ori cei care l-au sustinut pe domnul Popa sunt doar acei rectori vizionari care si-au aliniat programele de studii mai sus numitelor strategii (dar chiar si asa, este datoria ministerului sa demonstreze, nu doar sa aserteze acest lucru), ori, de fapt, mentionarea selectiva a unor strategii nu este decat o justificare si o rationalizare a unei decizii care a avut doar temeiuri politice”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel