Data publicării:

Răzvan Raţ a acuzat starea gazonului la meciul cu Franţa

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
razvan-rat
razvan-rat

Căpitanul naţionalei României, Răzvan Raţ, a declarat, marţi, după meciul cu Franţa, scor 0-0, în grupa D de calificare la Euro-2012, că gazonul de pe Arena Naţională, inaugurată în această seară, a pus probleme jucătorilor.

"Nu este de competenţa mea să comentez ce s-a întâmplat cu gazonul, însă vedeţi în ce condiţii s-a jucat, uitaţi-vă ce este în spate. Franţa nu şi-a creat prea multe ocazii, pe când noi am avut mult ocazii bune de a marca. Jucători precum Măţel sau Luchin sunt un câştig pentru viitor. Este normală reacţia suporterilor la final, pentru că sunt supăraţi că este aproape pierdută calificarea", a spus Raţ TVR 1.

La rândul său, Vlad Chiricheş a declarat că România putea mai mult în meciul din această seară:

"Cred că se putea mai mult, am avut puţine ocazii, dar clare. Suntem dezamăgiţi că am pierdut şansele de calificare. Este tot ce am putut. Ne doream să învingem, dar ne-a fost foarte greu. Este greu să acceptăm asta, însă trebuie să muncim. Sper să-mi fac bine treaba la echipa de club şi dacă selecţionerul Victor Piţurcă vede în mine un jucător care poate să joace la echipa naţională sigur o să joc la echipa naţională. În această seară, nu mi-au tremurat picioarele, pentru că nu aveam de ce".

Costin Lazăr a precizat că această calificare s-a pierdut mai demult. "Calificarea s-a pierdut mai demult. Important este că nu am pierdut şi asta ne dă un moral bun pentru viitor. Nu este un rezultat satisfăcător, am fi vrut să câştigăm la inaugurarea Arenei Naţionale. Terenul a fost bun, dar se rupea, a fost un pic mai greu. Am fi vrut să-i mulţumim pe suporteri cu o victorie, dar nu s-a putut. Ne trebuia mai multă încredere azi, dar totuşi am jucat cu o forţă, o campionaă europeană şi mondială", a spus Lazăr.

Citește și: România a remizat cu Franţa, scor 0-0, în primul meci pe Arena Naţională

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel