
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi şi Biroul Teritorial Vrancea, efectuează, marţi, zeci de percheziţii în Vrancea şi Galaţi în două cauze vizând combaterea traficului de droguri, a informat instituţia.
"La data de 19.09.2023, procurorii DIICOT Vrancea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea efectuează 49 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Galaţi şi Vrancea, în două cauze penale vizând săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu", se arată într-un comunicat al DIICOT.
Potrivit procurorilor DIICOT, în prima cauză, în care se efectuează 15 percheziţii domiciliare, s-a reţinut faptul că, pe parcursul anului 2023, mai multe persoane au comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (3-CMC) către diverşi consumatori, cu preţuri cuprinse între 100 şi 400 lei.
Alte 34 de percheziţii domiciliare se efectuează într-o altă cauză în care s-a reţinut că, în luna iunie 2023, în municipiul Focşani a fost constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că membrii grupului au achiziţionat în mod repetat droguri de mare risc de la persoane de pe raza judeţului Galaţi, în vederea comercializării ulterioare.
De asemenea, au efectuat schimburi de droguri cu dealeri din judeţul Galaţi, furnizând tablete de ecstasy şi cantităţi de MDMA, pentru doze de 3-CMC.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Galaţi şi Vrancea şi beneficiază de sprijinul Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- El este șoferul dubiței zdrobite ieri, între două TIR-uri, pe Autostrada 1. Urma să se căsătorească - Foto
- Comuna din România în care s-au mutat belgieni, italieni, olandezi, nemți. Candidatul cu cele mai mici șanse a transformat-o! ”Tot timpul am crezut că satul românesc trebuie să aibă viitor”
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Cel mai bun sos pentru friptură - reţeta după care te lingi pe degete
- BANCUL ZILEI: Discuție între soți
- Crește salariul minim de la 1 octombrie 2023. Anunțul Ministerului Muncii
- Udrea, mesaj pentru fiica ei: Nu există destul timp să îmi cer iertare pentru că nu îți sunt alături
- Ciuvică, previziune cu moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu / video
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Ministrul Tîlvăr, anunțul zilei despre pensiile militarilor / video