Rata de infectare în București continuă să scadă
Incidența în Capitala României continuă să scadă.
Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile este, miercuri, în Bucureşti, de 12,89 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.
Este a douăsprezecea zi în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 scade în Capitală, cea mai mare valoare fiind atinsă pe 22 octombrie - 16,54. În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost 13,35, scrie Agerpres.
Morți Covid-19 România - cifre oficiale 3 noiembrie
Miercuri, 3 noiembrie 2021, au fost transmise noile date privind numărul de infectări în România în contextul Covid-19.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 3 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 10.196 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 451 decese dintre care 2 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.
Cum ar putea să apară tulpina românească a SARS-CoV-2
Medicul Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, marți, dacă există pericolul să apară o nouă tulpină în România.
„S-a discutat foarte mult despre acest lucru. Sigur că, din punct de vedere teoretic, atâta timp cât ai un număr foarte mare de infecții în general în rândul persoanelor nevaccinate, există această șansă, virusul să se multiplice practic necontrolat. Pot să apară erori de copiere, practic să se acumuleze aceste mutații care în final evident că pot să genereze o nouă variantă virală, adaptată, pentru că tot acest proces de acumulare de mutații reprezintă, de fapt, evoluția naturală a virusului în populație. Când virusul se multiplică nestingherit, nimic nu îl oprește, se răspândește de la o persoană la alta pentru că majoritatea variantelor virale au fost generate în țările cu rată foarte mică de acoperire vaccinală”, a spus Valeriu Gheorghiță, marți după-amiază.
Valeriu Gheorghiţă a precizat că, după părerea sa, această supoziție este mai degrabă teoretică decât practică.
„Dar nu este exclus ca la nivel global să se întâmple acest lucru, pentru că, din păcate, chiar dacă avem aproximativ 50% din populația globului care a primit cel puțin o doză de vaccin, țările în curs de dezvoltare au în continuare o rată de acoperire vaccinală undeva de 5 - 6%, adică foarte puțin”, a adăugat medicul Valeriu Gheorghiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News