Data publicării:
Răsturnare de situație. Ce s-a întâmplat cu banana vândută cu 120.000 de dolari
Răsturnare de situație în cazul bananei vândute cu 120.000 de dolari. Iată ce s-a întâmplat cu ea.
O banană lipită cu bandă adezivă pe un perete şi vândută recent pentru suma de 120.000 de dolari a fost mâncată sâmbătă la târgul de artă Art Basel din Miami Beach (Florida), informează duminică DPA.
Artistul performativ David Datuna a postat pe Instagram un filmuleţ, intitulat "Artist Flămând", în care poate fi văzut îndreptându-se spre banană, luând-o de pe perete şi mâncând-o sub privirile mirate ale celor prezenţi.
"Iubesc operele de artă ale lui Maurizio Cattelan şi ador această instalaţie. Este foarte delicioasă", a scris Datuna în postare.
Trei exponate de acest fel
Banana în cauză făcea parte dintr-o instalaţie creată de Maurizio Cattelan, un artist italian cunoscut pentru creaţiile sale mai puţin obişnuite, cum ar fi un vas de toaletă din aur de 18 carate, în valoare de circa 6 milioane de dolari, care a fost furat în timp ce era expus la Londra, citează Agerpres.
Denumită "Comedian", opera de artă vândută pentru 120.000 de dolari consta dintr-o banană cumpărată dintr-un magazin alimentar din Miami şi apoi lipită de un perete folosind bandă adezivă. Au existat trei exponate de acest fel, a precizat galeria de artă Perrotin, care le-a pus în vânzare.
Potrivit lui Lucien Terras, unul dintre responsabilii galeriei, prin consumarea bananei, Datuna nu a distrus opera de artă, în condiţiile în care cumpărătorii acesteia au achiziţionat un certificat care le conferă proprietate asupra ideii instalaţiei, fructele fizice fiind menite să fie înlocuite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News