Data publicării:

Răsturnare de situație în Franța, privind burkini. Decizia justiției

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Patru poliţişti francezi înarmaţi în timp ce pun în aplicare legea care interzice purtarea burkini pe o plaje în apropiere de Promenade des Anglais, unde 86 de persoane şi-au pierdut viaţa în urmă cu mai bine de o lună.
Patru poliţişti francezi înarmaţi în timp ce pun în aplicare legea care interzice purtarea burkini pe o plaje în apropiere de Promenade des Anglais, unde 86 de persoane şi-au pierdut viaţa în urmă cu mai bine de o lună.

Consiliul de Stat din Franța, cea mai înaltă jurisdicție administrativă a țării, a suspendat vineri o decizie de interzicere a costumului de baie musulman, burkini.

Consiliul de Stat le-a reamintit tuturor primarilor care au invocat principiul laicității că ei nu se pot baza pe alte considerații decât ordinea publică pentru a interzice accesul pe plaje.

Hotărârea Consiliului de Stat referitoare la o stațiune balneară de pe Coasta de Azur, care este valabilă pentru întreaga Franță, a fost salutată ca fiind o victorie a dreptului și a înțelepciunii de către reprezentanții cultului musulman.

Secretarul general al Consiliului Francez al Cultului Musulman (CFCM), Abdallah Zekri, a estimat că hotărârea este menită să detensioneze situația. 

În urmă cu o zi, poliția franceză a început o campanie pentru eliminarea costumelor de baie de tip burkini din mai multe orași, printre care se numără Nisa și Cannes.

Potrivit Daily Mail,  poliţişti francezi înarmaţi se află permanent pe plajele de la Mediterana, pentru a pune în aplicație legea care interzice purtarea costumelor de baie de tip burkini de către femeile musulmane. 

Autorităţile locale din zona Nisa și Cannes susţin că purtarea burkini contravine principiilor seculare ale statului francez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel