Data publicării:
Raport PwC: Firmele din SUA, avantaj față de cele europene
Un nou studiu realizat de PricewaterhouseCoopers arată că există din ce în ce mai puţine surse de credit bancar în Europa pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi această situaţie va mai dura cel puţin cinci ani. Companiile europene vor încerca să apeleze la alte surse de credit.
De obicei, IMM-urile europene nu se bucură de acelaşi nivel de acces la pieţele de obligaţiuni ca cele din SUA. În timp ce emiterea de obligaţiuni s-a consolidat în ultimii anii în Europa, totalul creditelor bancare include marea majoritate a datoriilor companiilor europene, în comparaţie cu mai puţin de 30% în SUA.
Există, aşadar, o oportunitate majoră pentru instituțiile non-bancare de a acorda credite pentru întreprinderile europene mici și mijlocii. Acest segment oferă cea mai mare arie de creştere pentru creditele non-bancare, cu împrumuturi care se încadrează între 10 mil. Euro şi 50 mil. Euro. Sub acest nivel, împrumuturile pot fi prea mici pentru a trezi interesul instituţiilor non-bancare; peste acest nivel, companiile au de obicei un rating de credit individual şi acces mai uşor la alte surse de finanţare.
“Posibilitatea de a se împrumuta la preţuri accesibile a fost mereu o provocare pentru IMM-urile din Europa, iar acum situaţia este mai acută ca oricând. În anii următori, este posibil ca multe IMM-uri să considere condiţiile de creditare prea exigente şi creditele bancare aproape inaccesibile. În timp ce vor dori să investească tot mai mult pentru creşteri viitoare, băncile europene vor rămâne sub presiunea de a-şi reduce şi controla gradul de îndatorare. Astfel, oportunităţile de împrumuturi non-bancare în Europa sunt imense şi va continua să crească în următorii ani. Considerăm că există potenţial ridicat pentru instituţiile de credit non-bancare de a combina noi tranşe de creditare cu achiziționarea de portofolii de credite „non-core”. Se estimează că băncile europene au portofolii de credite non-core în valoare de 2,4 mii de miliarde de Euro, din care numai jumătate sunt credite performante. Achiziţionarea unor asemenea pachete de credite ar ajuta creditorii non-bancari să-şi consolideze creşterea organică – accelerând investiţiile în această categorie de active”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener, Servicii de Consultanţă, Tranzacţii, PwC România.
Alte concluzii ale raportului PwC – Increasing European SME Access to Credit with Non-bank
Lenders :
- Pieţele de instrumente financiare din Europa, care ar putea ajuta băncile să acorde credite companiilor mai mici cu un istoric de creditare limitat, îşi revin uşor pe fondul climatului de reglementare post-criză.
- Prin prezenţa pe pieţele mobiliare, IMM-urile europene au strâns în total 45 miliarde de Euro în 2012 şi doar 16 miliarde de Euro în primele nouă luni ale anului 2013.
- Obligaţiunile de retail (destinate investitorilor de talie mai mică) sunt în prezent puţin cunoscute în afara Germaniei şi Italiei, iar „peer-to-peer lending” şi platformele de „crowd-funding” sunt încă la început pe majoritatea pieţelor europene.
“Acum este momentul ca instituţiile non-bancare să pună bazele creditării – dezvoltându-şi o strategie şi consolidându-şi capabilităţile interne. Creditorii non-bancari existenţi ar putea să ia în considerare dezvoltarea prin achiziţia de portofolii de credite „non-core”. Creditarea non-bancară nu trebuie să constituie o provocare directă la adresa băncilor europene. Există semne tot mai evidente că băncile sunt dispuse să lucreze cu o serie de creditori alternativi pentru a răspunde nevoilor clienţilor şi pentru a ameliora presiunea asupra propriilor bilanţuri”, a adăugat Cornelia Bumbăcea.
Vezi și: PwC finalizează achiziţia Booz & Company
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News