Data publicării:

Raport ONU: Stratul de ozon, până în 2050

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un raport ONU oferă informații despre schimbările care se produc în stratul de ozon.

Acţiunile întreprinse pe plan mondial pentru protejarea stratului de ozon ar trebui să îi permită acestuia să se refacă până în 2050, a anunţat ONU într-un studiu publicat miercuri, care subliniază însă faptul că omenirea trebuie să rezolve urgent problema încălzirii globale.

"Reconstituirea în câteva decenii a stratului de ozon care protejează Terra se află pe calea cea bună, graţie acţiunilor internaţionale concertate, întreprinse contra substanţelor care distrug ozonul", indică acest raport întocmit de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Realizat de aproape 300 de oameni de ştiinţă din 36 de ţări, raportul subliniază rolul capital jucat de Protocolul de la Montréal care a permis evitarea a "două milioane de cazuri de cancer de piele în fiecare an până în 2030".

Fără acel acord, "unul dintre cele mai eficiente tratate de mediu din lume, (...) concentraţiile atmosferice de substanţe care distrug ozonul ar fi putut să crească de câteva ori până în 2050", dezvăluie acelaşi document, care confirmă estimările deja anunţate de ONU în 2010.

Semnat în 1987, Protocolul de la Montréal a permis interzicerea progresivă a clorofluorocarburilor (CFC), substanţe care subţiază stratul de ozon, un scut gazos situat între 20 şi 50 de kilometri altitudine şi care protejează Terra de acţiunea nocivă a radiaţiei solare ultraviolete.

Potrivit studiului, stratul de ozon ar trebui să ajungă la acelaşi nivel pe care îl avea în anii 1980 - perioadă care precede subţierea semnificativă a stratului de ozon - "înainte de mijlocul secolului la latitudini medii şi în Arctica şi ceva mai târziu şi în Antarctica".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel