Raluca Turcan, propunere: "3 la sută creştere la pensii". Pensionarii, răspuns CLAR: Bătaie de joc!
Pensionarii îi răspund Ralucăi Turcan, după ce ministrul Muncii le-ar fi propus creşterea pensiilor cu... 3 la sută!
"Răspunsul pensionarilor pentru doamna ministru, la propunerea de majorare cu 3 la sută a pensiilor, este să păstreze banii pentru dumneaei. Poate mai face un alt minister. Sunt deja două posturi de vicepremier, poate e nevoie şi de al treilea. Mai mare bătaie de joc nu există!
Dacă la inflaţia asta nu au putut să aplice legea... bine că sunt bani pentru alte probleme, pentru noi pensionarii nu se găsesc niciodată bani. Toată ţara e nemulţumită!
Problema e clară! Am crezut că vor gândi că după o viaţă muncită, merită şi pensionarii să trăiască decent. Puteau să indexeze pensiile mici cu o sumă fixă! Toţi trebuie să trăiască!", a declarat Silvia Petre, preşedinta Asociaţiei de Pensionari din Timiş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News