Data publicării:
Radu Țincu, despre al treilea val: Va fi DIFERIT! Impact pentru TINERI
Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a vorbit despre al treilea val de COVID-19.
Întrebat dacă se poate spune că am intrat deja în al treilea val pandemic, având în vedere numărul de cazuri de COVID-19 și estimările făcute de INSP, Radu Țincu a răspuns, în direct la B1 TV:
"E mult spus că am intrat în valul 3. Era o creștere oarecum așteptată și erau mai multe premise care conduceau la această creștere, în primul rând că s-au produs aceste relaxări din ultima perioadă.
Pentru a discuta de un val pandemic, este o distanță destul de lungă de timp. Trebuie să avem răbdare mai multe zile consecutiv, să vedem care este procentul acestei creșteri și să creionăm anumite modele matematice care să permite astfel de previziuni. Ceea ce știm este că avem o creștere. Trebuie să fim foarte prudenți, în raport cu aceste cifre, și populația trebuie în continuare să respecte măsurile sanitare, până când vom ajunge la un grad de imunizare colectivă de peste 70%".
"Va fi unul oarecum diferit față de cele precedente"
"Cred că acest al treilea val va fi oarecum diferit față de cele precedente, pentru că în valurile de dinainte de vaccinare persoanele care ajungeau în spital cu forme severe erau cele din grupele vulnerabile. Am reușit în această perioadă și se continuă într-un ritm accelerat vaccinarea grupelor vulnerabile, astfel încât sperăm ca numărul de pacienți care au nevoie de spitalizare și care ajung în Terapie Intensivă să nu mai fie atât de mare, însă probabil va fi o accelerare a transmiterii virusului în comunitate în rândul persoanelor tinere, care încă nu au ajuns să fie imunizate.
De aceea, cred că impactul pe sistemul sanitar nu va fi unul de amploare, așa cum a fost în toamna anului trecut", a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News