Data publicării:

Radu Mazăre: Constănţenii amărâţi vor plăti gigacaloria la fel ca anul trecut, restul vor plăti dublu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Radu Mazăre
Radu Mazăre

Primarul Radu Mazăre a declarat, joi, că preţul gigacaloriei pentru constănţeni va fi aprobat în următoarea şedinţă a Consiliului Local, dar că intenţionează ca populaţia cu venituri reduse să plătească la fel ca anul trecut, restul populaţiei plătind dublu comparativ cu iarna trecută, în condiţiile în care municipalitatea nu va avea banii necesari pentru a face şi o subvenţionare parţială.Noi, primăria, subvenţionam gigacaloria pentru toată populaţia. Acum voi lua aceşti bani prevăzuţi în buget şi care nu sunt puţini, cam 500 de miliarde pe an, şi o să-i redistribuim în aşa fel încât să acoperim ce nu mai dă Guvernul pentru populaţia cu venituri mici, ca să plătească la fel ca anul trecut. Dacă ne mai rămân ceva bani, o să facem încă o tranşă, suplimentară, faţă de cele anunţate de Lăzăroiu, unde vom veni şi vom mai subvenţiona parţial din gigacalorie, restul populaţiei urmând să plătească dublu, a afirmat Mazăre. El a precizat că în şedinţa Consiliului Local Municipal vor fi aprobate preţul gigacaloriei pentru populaţie, tranşele de bani şi cu cât anume va fi ajutată populaţia. Ideea este următoarea: Guvernul va mai ajuta populaţia cu un sfert din suma pe care o dădea până acum sau ar fi trebuit să o dea. Restul de bani va trebui să-i plătească cineva. Până acum Guvernul dădea 45% din total acoperire sau subvenţia mare pe gigacalorie, iar noi, primăria, 55%. Ei nu mai dau sub formă de subvenţie pentru tot preţul gigacaloriei, ci dau sub formă de ajutoare îndreptate către persoanele cu venituri reduse, care sunt pe anumite tranşe, aşa cum le-a explicat Lăzăroiu. Numai că Guvernul dă către aceste persoane mult mai puţin decât acoperea înainte şi dădea şi ajutoare. Guvernul dă doar un sfert şi populaţia ar trebui să plătească încă trei sferturi în plus faţă de anul trecut, a explicat primarul Constanţei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel