Data publicării:
Radu Herjeu, conducere CNA. "Nu intenționez să candidez la funcția de președinte al CNA"
Radu Herjeu a dezmințit informațiile care au apărut în presă conform cărora s-ar pregăti să candideze la președinția CNA.
Contactat de DC News, Radu Herjeu a spus că nu are de gând să candideze pentru conducerea CNA.
Întrebat dacă sunt adevărate spusele Narcisei Iorga care îl vizau conform cărora are aspirații de președinte al CNA, acesta ne-a spus: "Nu am intenționat, nu intenționez și nu voi intenționa în viitorul apropiat să candidez la funcția de președinte al CNA. Eu am venit la CNA acum o lună, iar în funcția respectivă este nevoie de un om care să știe cum funcționează lucrurile acolo".
"Nu știu de unde au pornit astfel de supoziții. Stau să mă întreb care sunt interesele din spatele acestei dezinformări. Nu reușesc să îmi dau seama. Să candidez la președinția CNA nu este un lucru rușinos, dacă aș avea de gând să o fac. Nu înțeleg de ce să arunci o asemenea minciună pe piață", a mai zis Radu Herjeu.
Întrebat dacă a avut vreodată vreun conflict cu Narcisa Iorga, Radu Herjeu a spus: "Nu am schimbat niciun cuvânt și nu am văzut-o în viața mea. Sigur... pentru că eu am fost destul de vocal la adresa regimului căruia domnia sa nu i-a găsit multe cusururi până acum... probabil că o deranjează".
VEZI ȘI: Narcisa Iorga îl critică pe Radu Herjeu după un comentariu la adresa lui Traian Băsescu
În ultimii ani, Radu Herjeu a lucrat la mai multe televiziuni, radiouri şi publicaţii. Până în aprilie 2014, Radu Herjeu a fost editor-prezentator de ştiri la România TV. Înainte de România TV, acesta a lucrat la televiziunile B1 TV, Naţional TV, Alpha TV şi Antena 1. El a lucrat şi la posturile Radio Romantic şi Radio Total, dar şi la publicaţiile Jurnalul Naţional, Privirea şi Curierul Naţional, potrivit CV-ului postat pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News