Putin nu consideră 'necesar' să aibă convorbiri cu Biden. Președintele rus a avertizat asupra unei 'catastrofe globale'
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Putin nu consideră 'necesar' să aibă convorbiri cu Biden
Putin nu consideră 'necesar' să aibă convorbiri cu Biden
Preşedintele rus Vladimir Putin nu este interesat să aibă convorbiri cu omologul său american Joe Biden, chiar în cadrul summitului G20 prevăzut să se desfăşoare în Indonezia în noiembrie, potrivit AFP.

'Nu văd necesitatea, nu există o platformă de negocieri în prezent', a spus el, în cursul unei conferinţe de presă după un summit regional la Astana, în Kazahstan.

'Trebuie să-l întrebăm dacă este pregătit să aibă astfel de negocieri cu mine sau nu', a mai spus Putin, referindu-se la preşedintele american.

La rândul său, Joe Biden afirmase în 6 octombrie că nu exclude o posibilă întâlnire cu Vladimir Putin în timpul summitului G20 la jumătatea lunii noiembrie în Bali.

'Asta rămâne de văzut', declarase el jurnaliştilor, întrebat despre posibilitatea unui schimb direct de opinii cu preşedintele rus în timpul summitului. Casa Albă declarase anterior că o astfel de întâlnire nu este imposibilă.

Întrebat vineri dacă s-a decis să meargă sau nu la summitul G20, Vladimir Putin a afirmat că nu a luat încă vreo decizie în acest sens, în timp ce Rusia este foarte izolată pe scena internaţională după lansarea ofensivei sale în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie.

'Problema călătoriei mele acolo nu a fost încă rezolvată definitiv. Dar Rusia va participa desigur la această reuniune. În care format, ne vom gândi atunci', a afirmat el.

Vladimir Putin: O confruntare directă între Rusia şi NATO în Ucraina ar fi o catastrofă globală

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri asupra unei catastrofe globale în cazul unei confruntări directe între Rusia şi NATO pe teritoriul Ucrainei, transmite agenţia EFE.

Participarea oricărei forţe globale într-un contact direct, într-o confruntare directă cu armata rusă, este un pas foarte periculos care poate conduce la o catastrofă globală, a spus Putin la o conferinţă de presă la finalul unui summit regional desfăşurat la Astana, în Kazahstan. Răspunzând unei întrebări despre o eventuală desfăşurare de trupe ale NATO în Ucraina, liderul de la Kremlin şi-a exprimat încrederea că în cele din urmă va prevala simţul raţiunii în rândul celor care susţin o asemenea opţiune.

Declaraţia sa coincide cu a 60-a aniversare a Crizei Rachetelor din Cuba din 1962, care a adus atunci SUA şi URSS în pragul celui de-al Treilea Război Mondial. Putin a mai spus despre NATO că decizia Germaniei de a prioritiza obligaţiile sale faţă de Alianţă în detrimentul propriilor interese economice este o eroare ce are consecinţe negative pentru zona euro, în general, şi pentru Germania, în special. Consiliul de Securitate al Rusiei, condus de Putin, a avertizat săptămâna aceasta că, dacă Ucraina aderă la NATO, un asemenea pas ar însemna o escaladare garantată către al Treilea Război Mondial.

La conferinţa de presă din capitala kazahă el a mai spus, printre altele, că au fost mobilizaţi circa 222.000 din cei 300.000 de rezervişti prevăzuţi în ordinul său din 21 septembrie şi circa 16.000 dintre aceştia sunt deja angajaţi în luptă în Ucraina, promiţând că nu va exista vreo altă mobilizare în plus faţă de aceasta pe care a considerat-o necesară pentru a putea ţine o linie a frontului de circa 1.100 de kilometri.

El a promis de asemenea că nu va ordona noi bombardamente masive asupra infrastructurilor ucrainene, ca represalii după explozia de pe podul Crimeii, susţinând că doar 7 din cele 29 de astfel de obiective stabilite de armata rusă nu au fost încă distruse, însă respectivele obiective neafectate sunt în continuare o ţintă, dar mai încolo, vom vedea.

Preşedintele rus a mai afirmat că încă nu a decis dacă va participa în noiembrie la summitul G20 din insula indoneziană Bali şi că nu vede necesitatea unei întrevederi cu omologul său american Joe Biden, care la rândul său a spus mai devreme săptămâna aceasta că nu vede vreo raţiune de a se întâlni acum cu Putin.

Citește și - Putin spune că „mobilizarea parțială se va termina peste două săptămâni“: Obiectivul Rusiei nu e să distrugă Ucraina. Nu regret invazia

Președintele rus Vladimir Putin a spus că nu are regrete privitoare la invadarea Ucrainei.

Președintele rus Vladimir Putin a spus „Nu” atunci când a fost întrebat dacă regretă conflictul din Ucraina. La o conferință de presă în Astana (Nursultan), capitala Kazahstanului, Putin a spus că obiectivul Rusiei nu este să distrugă Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că nu există planuri de o altă mobilizare militară în Rusia.

Acesta a spus că „mobilizarea parțială” pe care a anunțat-o luna trecută, despre care ministrul apărării a spus că vizează recrutarea a 300.000 de soldați, se încheie și se va termina în două săptămâni.

Până acum, 222.000 din cei 300.000 de rezerviști despre care Ministerul rus al Apărării a spus că vor fi chemați au fost mobilizați. Un total de 33.000 sunt deja în unități militare, iar 16.000 sunt implicați în operațiunea militară din Ucraina, conform Al Jazeera. Vezi articolul aici!

Ce a făcut Putin cât timp l-a așteptat pe Erdogan. Președintele turc a întârziat din nou la întâlnire

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a lăsat din nou așteptat pe liderul rus Vladimir Putin, la o întâlnire oficială, scrie Obozrevatel.

În filmare, se poate observa cum președintele Rusiei răsfoiește nervos mai multe hârtii pe care le are în mână, așteptându-l pe omologul turc, Recep Tayyip Erdogan. Negocierile personale dintre Erdogan și Putin au avut loc în 13 octombrie în cadrul Summit-ului Conferinței privind cooperarea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia de la Astana (Kazahstan). Întâlnirea a durat aproximativ o oră și jumătate.

Mass-media de propagandă rusă a venit deja cu o scuză pentru motivul pentru care Vladimir Putin a fost nevoit să îl aștepte pe președintele turc. Potrivit Rusiei, liderul de la Kremlin a venit pur și simplu mai devreme (vezi imaginile AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel