Data publicării:

Putin e în alertă. Susţinătorii lui Navalnîi, chemaţi la un nou protest duminică în centrul Moscovei

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Putin e în alertă. Susţinătorii lui Navalnîi, chemaţi la un nou protest duminică în centrul Moscovei / Foto Agerpres
Putin e în alertă. Susţinătorii lui Navalnîi, chemaţi la un nou protest duminică în centrul Moscovei / Foto Agerpres

Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi au fost chemaţi să se reunească duminică, 31 ianuarie, în faţa cartierului general al Serviciului Federal de Securitate (FSB/ex-KGB/) din piaţa Lubianka din centrul Moscovei pentru a cere eliberarea opozantului rus într-un al doilea weekend de proteste, relatează AFP.

Într-un mesaj publicat marţi pe Facebook, echipa lui Navalnîi anunţă convocarea la ora locală 12:00 (09:00 GMT) atât în faţa clădirii din Lubianka, sediul FSB, cât şi în piaţa Staraia, unde se află administraţia prezidenţială, la aproximativ zece minute de mers pe jos. 'Apoi vom merge în marş prin Moscova. Ne vom stabili traseul în funcţie de situaţie', a precizat echipa lui Navalnîi.

Opoziţia rusă se reuneşte cu regularitate în faţa clădirii din Lubianka, în care funcţiona o închisoare în perioada sovietică, - un simbol al terorii staliniste - unde serviciile secrete comuniste au torturat şi executat mii de persoane. Mai recent, Aleksei Navalnîi a acuzat FSB că se află în spatele otrăvirii sale la sfârşitul lunii august cu agent neurotoxic Noviciok, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin.

Aceste acuzaţii au fost respinse de Kremlin. După o convalescenţă de cinci luni în Germania, opozantul s-a întors la 17 ianuarie în Rusia, unde a fost imediat arestat chiar la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo în cadrul uneia dintre numeroasele proceduri judiciare care îl vizează.

VEZI ȘI Zeci de mii de manifestanţi pro-Navalnîi s-au adunat la Moscova. Poliția a intervenit în forță cu lovituri de baston - VIDEO

Aflat în prezent în arest preventiv, Navalnîi urmează să compară la 2 februarie în faţa instanţei pentru a răspunde acuzaţiei de presupusă încălcare a condiţiilor de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare la trei ani şi jumătate de închisoare, din 2014, pedeapsă care ar putea fi transformată în închisoare. 'FSB, autorii otrăvirii sunt la Lubianka. Iar în piaţa Staraia, administraţia prezidenţială care decide dacă Navalnîi trebuie închis sau eliberat. Iată pentru ce ne adresăm lor', a declarat marţi pentru AFP Leonid Volkov, unul din principalii consilieri ai lui Navalnîi.

Pentru a obţine eliberarea opozantului, mii de persoane au manifestat sâmbătă în toată Rusia, în special în oraşe unde mobilizarea de obicei este redusă. Încurajată de acest succes, mişcarea lui Navalnîi a lansat un nou apel la manifestaţii pentru ziua de 31 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat la rândul său că protestatarii au încălcat legea participând la aceste manifestaţii neautorizate.

3.900 de protestatari au fost arestaţi şi 15 dosare penale

Potrivit evidenţei organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, aproape 3.900 de protestatari au fost arestaţi şi 15 dosare penale, cu posibile pedepse grele, au fost deschise. Comitetul de anchetă rus însărcinat cu principalele dosare penale a indicat că doi bărbaţi sunt acuzaţi de 'violenţe împotriva forţelor de ordine' în cursul manifestaţiilor de la Moscova, infracţiune pasibilă cu zece ani de închisoare. Primul este suspectat că ar fi 'lovit de mai multe ori în cap' un poliţist, potrivit acestei surse, în timp ce al doilea ar fi dat cu maşina peste un agent.

După un val de manifestaţii la Moscova în 2019, anchete pentru 'violenţe' împotriva poliţiei s-au soldat cu condamnări la mai mulţi ani de închisoare, în pofida protestelor organizaţiilor neguvernamentale care au denunţat acuzaţii mult exagerate. O aliată a opozantului, Liubov Sobol, a susţinut marţi că actuala mişcare de contestare, provocată de 'ilegalitatea şi arbitrariul care afectează ţara', va continua 'pentru că ruşii nu au din nefericire alt instrument pentru a-şi cere drepturile'.

Pe fondul acestor proteste, echipa lui Navalnîi a publicat săptămâna trecută o anchetă anticorupţie răsunătoare despre un somptuos palat care ar fi fost construit pentru preşedintele Putin, ceea ce acesta a negat luni, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel