Prezumția de legalitate urmează a fi introdusă în Statutul polițistului, prevedere care garantează din start că ofițerul acționează în interesul legii și este fidel normelor în vigoare. Nouă măsură stabilește astfel că românii opriți sau controlați inopinat de Poliție nu se vor mai putea certă cu angajații MAI. Comportamentul sfidător nu va mai fi acceptat.
Ce presupune prezumția de legalitate
Mai exact, prezumția de legalitate înseamnă că în momentul întâlnirii cu un polițist, jandarm sau alt cadru autorizat pentru păstrarea ordinii și liniștii publice nu vor mai putea există contestări verbale, transmisiuni live pe rețelele de socializare, negocieri și alte discuții din partea celor care fac obiectul chestionării de către reprezentanții autorităților. Se presupune automat că angajații MAI acționează în spiritul legii, nu își depășesc atribuțiile și nici nu fac abuz de putere.
Practic, odată ce acest proiect devine lege, românii nu vor putea să se mai certe la față locului cu polițiștii. Eventualele nedreptăți vor trebui dovedite în instanța sau prin anchete interne ale instituțiilor de forță, citează e-juridic.manager.ro.
Opinia parlamentarilor în proiectul de lege
"Având în vedere contextul excepțional în care se regăsește întreagă societate românească, alături de comunitatea internațională, determinată de pandemia epidemiologică a coronavirusului SARS-CoV-2, care a atras prin măsurile speciale impuse o creștere a numărului infracțiunilor împotriva forțelor de ordine publică, apreciem că este utilă această intervenție legislativă cu scopul întăririi încrederii în polițiștii români", susțin parlamentarii în proiectul de lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales