Puiu Hașotti, reclamat la CNCD și PNL pentru declarații homofobe
Asociaţia Accept cere CNCD şi Partidului Naţional Liberal "sancţionarea neîntârziată" a lui Puiu Haşotti pentru declaraţiile acestuia potrivit cărora homosexualii sunt "oameni bolnavi" şi homosexualitatea "nu este o stare firească".
Reprezentanţii Asociaţiei Accept au precizat că în această săptămână vor depune la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o plângere la adresa lui Puiu Haşotti. Ei susţin că declaraţia acestuia despre persoanele de orientare homosexuală este "scandaloasă".
Puiu Hașotti, atac la homosexuali: “Niște oameni bolnavi”
"Declaraţia potrivit căreia persoanele de orientare homosexuală sunt bolnave este scandaloasă, inacceptabilă şi intră sub incidenţa legii. Vom depune în această săptămână o plângere adresată CNCD pentru soluţionare competentă, pe măsura gravităţii acestei afirmaţii politicianiste inepte şi a efectelor publice pe care le produce", a spus directorul executiv al Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, citat într-un comunicat de presă remis luni agenţiei Mediafax.
Plângere către PNL
Asociaţia Accept solicită sancţionarea imediată a politicianului, atât de către autorităţile care au competenţe în domeniu, cât şi de către PNL.
"Solicităm, de asemenea, PNL să se delimiteze neîntârziat de poziţia exprimată public de domnul Haşotti, care afectează dreptul la demnitate al unui grup minoritar din societatea românească, protejat de către lege. Opiniile primitive şi homofobe ale acestui politician nu îşi au locul într-un partid democratic, cu solide valori liberale, şi trebuie condamnate ca atare", a mai spus Florin Buhuceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News