Data publicării:

PSD "salută măsurile de stânga" pe care le propune Guvernul Boc

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ponta considera ca presedintele CNAS ar trebui sa fie schimbat
ponta considera ca presedintele CNAS ar trebui sa fie schimbat

PSD "aplaudă" intenţia actualei puteri de a adopta "o serie de măsuri de stânga menite să mai atenueze povara crizei economice de pe umerii populaţiei" şi salută demersul privind introducerea "coşului de solidaritate al pensionarului", conform unui comunicat al formaţiunii social-democrate.

"Partidul Social Democrat aplaudă intenţia actualei puteri de a adopta o serie de măsuri de stânga menite să mai atenueze povara crizei economice de pe umerii populaţiei. PSD va susţine aceste măsuri extrem de necesare în condiţiile în care ele nu sunt simple declaraţii, lipsite de orice conţinut. Ne aşteptăm ca aceste măsuri să fie şi puse în aplicare, nu doar enunţate în acest moment dificil. Anunţarea lor în timpul vizitei delegaţiei FMI reprezintă un semnal şi în legătură cu acordul pe care această instituţie şi l-a dat pentru punerea lor în practică", se arată în comunicatul PSD.

Potrivit social-democraţilor, faptul că bugetarii îşi vor recupera pierderile salariale înregistrate sau că pensionarii vor beneficia de venituri ceva mai mari reprezintă "o veste foarte bună".

"PSD nu poate fi împotriva unor măsuri de stânga pe care le adoptă Guvernul Boc. Aceste lucruri s-ar fi întâmplat oricum, în momentul în care USL ar fi preluat guvernarea, dar dacă ele pot fi puse în practică mai devreme, este cu atât mai bine", se arată în comunicat.

De asemenea, PSD salută intenţia actualei puteri de a introduce aşa-numitul "coş de solidaritate al pensionarului".

"Deşi o astfel de măsură trebuia să vină mult mai devreme, încă din debutul crizei economice, ea este binevenită şi acum. Pensionarii au fost primii afectaţi de creşterea explozivă a preţurilor, iar eliminarea subvenţiei la căldură şi apă caldă, precum şi perspectiva introducerii sistemului de coplată în sistemul de sanătate îi va lovi şi mai tare. De aceea, o astfel de măsură este mai mult decât necesară", mai spun social-democraţii.

Totodată, PSD îşi exprimă speranţa că actuala putere a înţeles importanţa unor măsuri sociale, într-un moment de criză economică, în care primii afectaţi sunt cei cu venituri reduse. "România nu a depăşit încă momentul economic dificil şi, prin urmare, are în continuare nevoie de astfel de iniţiative de responsabilitate şi solidaritate socială. PSD sprijină deschis această abordare din partea guvernului şi o va promova atât în spaţiul public, cât şi în cadrul USL", se mai arată în comunicat.

Guvernul a avizat, miercuri, printr-un memorandum, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea "coşului de solidaritate". Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la "preţul cel mai scăzut posibil", a unui pachet conţinând alimente de bază, precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel