Data publicării:

PSD: PNL și USR-PLUS au arătat că promisiunea transparenței totale a fost o minciună cinică

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Facebook - Marcel Ciolacu
Facebook - Marcel Ciolacu

PNL și USR-PLUS au blocat, marți, înființarea Comisiei parlamentare de anchetă a deceselor COVID-19, arătând țării că promisiunea transparenței totale a fost o minciună cinică, au transmis reprezentanții PSD.

Social-democrații susțin că PNL și USR-PLUS vor să ascundă în continuare adevărul.

„Votul lor este însă și dovada supremă că le este groază de reacția oamenilor. Mai ales că, potrivit presei, raportul Ministerului Sănătății privind decesele COVID-19 este gata, dar noului ministru îi este teamă să îl facă public! Și asta, deoarece pe lângă cei 2.300 de morți în plus, apar alte 3.000 de decese neraportate! 3.000 de morţi cu diagnostic secundar COVID-19, despre care nu s-a știut până acum”, susțin reprezentanții PSD.

Aceștia spun că sunt 5.300 de decese în plus față de statisticile oficiale și că, din acest motiv, înființarea comisiei de anchetă propusă de PSD era soluția justă și necesară.

„În România, însă, în guvernarea apostolilor transparenței, ascunderea adevărului a devenit politică de stat”, au mai transmis social-democrații.

Amintim că proiectul de hotărâre pentru înființarea unei comisii de anchetă cu privire la acuzațiile lui Vlad Vociulescu, referitoare la raportarea falsă a numărului de morți, a fost respins marți.

156 de parlamentari au votat „pentru”, 230 „contra” și nu a fost înregistrată nicio abținere.

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a acuzat că a descoperit diferențe în privința numărului de decese cauzate de pandemia de COVID-19.

VEZI ȘI: Înființarea Comisiei de anchetă privind falsificarea datelor pandemiei, RESPINSĂ de Parlament

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel