PSD-ALDE, variantă listă comună la europarlamentare. Tăriceanu: Va fi greu
Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, a declarat marţi că, în condiţiile în care şi la PSD există o presiune pentru candidaturile la europarlamentare, va fi greu ca cinci candidaţi ALDE să se regăsească pe lista comună PSD - ALDE pe locurile eligibile.
El a precizat că o decizie PSD - ALDE în privinţa modului de a se prezenta la alegerile europarlamentare - separat sau pe listă comună - va fi luată şi anunţată săptămâna aceasta.
"Noi avem o şedinţă de evaluare şi selecţie a candidaţilor. La ALDE s-au depus candidaturile şi există practic o majoritate în partid care doreşte să mergem pe liste separate. Nu am luat o decizie oficială de a merge pe liste separate sau pe liste comune, dar, din câte văd, şi la PSD, există o anumită presiune pe candidaturile pe liste, lucru care mă face să cred că va fi greu de găsit o soluţie pentru a introduce cinci candidaţi de la noi pe locurile eligibile, în condiţiile în care noi scontăm să luăm 5 mandate. Şi atunci, probabil, că zilele acestea vom anunţa, de comun acord, o soluţie în ceea ce priveşte participarea pe liste", a afirmat marţi Tăriceanu la Senat.
Vezi şi: Tăriceanu, mesaj pentru Iohannis: Să reflecteze foarte serios
CNA, sancțiuni pe bandă rulantă pentru Realitatea TV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News