Aeroportul din Barcelona începe marţi să revină lent la normal după ce a fost blocat parţial luni de manifestanţi care protestau cu privire la sentinţa din procesul ce i-a vizat pe liderii separatişti catalani, transmite EFE, scrie Agerpres.
Un număr de 20 de zboruri sunt anulate marţi, faţă de cele peste o sută de luni. Potrivit Reuters, numărul zborurilor anulate luni se ridică la 45. Confruntate cu această situaţie, mai multe sute de persoane şi-au petrecut noaptea în aeroport dormind pe scaune sau pe jos, la terminalul 1.
Aeroportul a fost ocupat luni de mii de manifestanţi, parte dintre aceştia înfruntându-se violent în cursul după-amiezii şi al nopţii cu agenţii poliţiei regionale catalane care au încercat să restabilească operaţiunile normale.
Peste 130 de persoane rănite în timpul protestelor
În protestele de luni au fost rănite 131 de persoane, dintre care 115 la aeroport, iar 27 au fost transportate la spital.
Ministrul de Interne în exerciţiu, Fernando Grande-Marlaska, a declarat marţi că acţiunile poliţiei regionale catalane şi ale forţelor de securitate ale statului, pentru restabilirea ordinii şi siguranţei în Catalonia, s-au desfăşurat cu "proporţionalitate, profesionalism şi eficienţă".
Există încă unele probleme pe mai multe căi ferate din cauza daunelor şi a sabotajelor la unele echipamente.
Reuniune extraordinară la guvernul regional catalan
Între timp, guvernul regional catalan preconizează marţi o reuniune extraordinară a cabinetului pentru a stabili un răspuns la sentinţa Tribunalului Suprem care a decis pedepse între 9 şi 13 ani de închisoare pentru nouă lideri ai tentativei ilegale de independenţă a Cataloniei din 2017, încheie EFE.
Totodată, AFP relatează că Barcelona se pregăteşte pentru noi proteste. Greve ale studenţilor şi marşuri de protest sunt prevăzute cel puţin până vineri, 18 octombrie, dată la care a fost convocată o manifestaţie de proporţii în acest oraş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol