Data publicării:
Protestatarul Marian 'Ceauşescu', amendat după incidentul cu Dragomir. Cercetările continuă (surse)
Protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut drept 'Ceauşescu', a fost amendat de poliţiştii de la Secţia 1 cu 500 de lei, pentru adresarea de cuvinte jignitoare în cadrul altercaţiei pe care a avut-o pe 9 noiembrie cu fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, au informat surse judiciare.
'În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, la data de 9 noiembrie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Persoanele implicate au depus plângere în cadrul dosarului penal constituit, urmând ca, în urma cercetărilor, să fie propusă soluţie legală, prin unitatea de Parchet. De asemenea, una dintre persoanele implicate a fost sancţionată contravenţional pentru adresarea de cuvinte jignitoare, conform Legii 61/91 R', se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Conform unei înregistrări video publicate pe Facebook de protestatar, acesta l-a aşteptat pe Dragomir să iasă de la sediul unei televiziuni şi a început să-i adreseze injurii. Ulterior, a avut loc o altercaţie între 'Ceauşescu', Mitică Dragomir şi şoferul acestuia.
'Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, în care a avut loc o agresiune între mai multe persoane, Serviciul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti este abilitat să comunice următoarele: Poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul', precizează DGPMB. În cauză se efectuează cercetări pentru lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru a se stabili participaţia fiecărei persoane.
Dumitru Coarnă i-a spus lui Mitică Dragomir că trebuia să sune la 112 în momentul scandalului cu Marian Ceaușescu.
Mitică Dragomir a spus că nu avea cum să sune la 112 din moment ce lucrurile s-au desfășurat foarte rapid.
Scandalul de marți seară a izbucnit după ce Marian Ceaușescu l-a așteptat pe fostul președinte LPF în fața sediului B1 TV, unde acesta din urmă participase la o emisiune. În timp ce transmitea live, așteptând ieșirea lui Mitică Dragomir, protestatarul i-a adresat tot felul de apelative jignitoare.
Iritat de prezența și cuvintele pe care i le-a adresat Marian Ceaușescu, Dumitru Dragomir a încercat să-l lovească. După o serie de momente neclare, în care se pare că ar loc o luptă între protestatar și un bărbat care l-a condus pe fostul președinte LPF la autourism, Marian Ceaușescu apare în video și susține că ar fi fost lovit în zona feței.
„Eu îl dau în judecată pentru ce a făcut și pentru faptul că a venit cu câinele dresat și mi-a rupt pantalonii. Îmi e teamă să nu fie câinele turbat. Mă duc mâine să îmi fac antirabicul. Unul m-a înțepat cu o șurubelniță, mi-a dat în spate cu o șurubelniță. Au venit în grup și m-au atacat“, a spus Mitică Dragomir.
Lista politicienilor atacați de Marian Ceaușescu este lungă
În 2019, Liviu Pop a fost așteptat în fața sediului B1 TV. Politicianul a sunat la 112.
„Faza cea mai tare este că a sunat Liviu Pop la 112 și a zis: Buna seară, trimiteți un echipaj de poliție.... pe Calea Victoriei. Sunt atacat de CEAUȘESCU. Imediat răspunsul operatoarei: Cine vă atacă? Repetați... Liviu Pop: CEAUȘESCU MĂ ATACĂ ȘI VORBEȘTE URÂT... Răspunsul operatoarei: Care Ceaușescu? Domnule, glumiți??? Care este urgența?”, a povestit protestatarul Marian Ceaușescu.
„Dar după ce am plecat la circa 15 minute... a venit Poliția. Unde este Ceaușescu? a întreabat agentul pe Liviu Pop, iar un trecător a zis: este îngropat în Cimitirul Ghencea civil”, a mai povestit Marian Ceaușescu.
Liviu Pop, agresat verbal de Ceauşescu în momentul în care ieşea de la B1 TV
„Am sunat la 112, toată conversaţia pe care o aveam la telefon o aveam cu poliţia, care, din păcate sau din fericire, a ajuns după 15 minute. Cel care m-a sunat a spus că nu-l mai găseşte acolo pe respectivul cetăţean.
Chiar aşa am ajuns ca după 30 de ani să nu te mai poţi deplasa pe stradă fără ca cineva să te înjure şi să te ameninţe? Ce fac instituţiile statului? Nu cred că sunt eu cel mai important om din stat şi nici colegii mei, care au fost agresaţi verbal. Mă aştept de la reţeaua de socializare să retragă această postare şi celelalte postări în care se folosesc cuvinte grele şi ameninţări", a spus Liviu Pop, la România TV, în 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News