PROTEST. Tăriceanu: Nu vă imaginaţi că deţineţi monopolul activismului în stradă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu afirmă că formaţiunea politică din care face parte nu a plănuit nicio manifestaţie publică.

Am observat că au apărut mai multe informaţii denaturate cu privire la implicarea ALDE în posibile contramanifestaţii. Alianţa Liberalilor şi Democraţilor nu a plănuit nicio manifestaţie publică şi nici nu ne dorim să ajungem în situaţia în care să existe o confruntare a românilor împotriva românilor. Însă, celor care se erijează în reprezentanţii activismului civic în România le spun: Domnilor, nu vă imaginaţi că deţineţi monopolul atitudinii civice şi activismului în stradă!

Nu vă imaginaţi că doar anumite categorii ale societăţii româneşti pot manifesta public. În ALDE, sunt oameni care au un dezvoltat simţ civic. Avem numeroşi simpatizanţi care sunt indignaţi de starea democraţiei din ţara noastră. Asemenea celor care azi sunt în stradă vedem şi noi corupţia care există în România, dar spre deosebire de aceştia, ca adevăraţi liberali, noi nu suntem dispuşi să trecem cu vederea derapajele şi excesele ce ţin de funcţionarea justiţiei din ţara noastră, abuzul de putere al instituţiilor de forţă şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a precizat Tăriceanu, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel