Data publicării:
Protest neobișnuit la Timișoara. Cu tigaia și polonicul în fața prefecturii. VIDEO
Zeci de oameni din Timișoara au ieșit să protesteze într-un mod inedit în fața Prefecturii Timiș, de teamă că se prelungește măsura de carantină.
Mai mulți patroni, bucătari, barmani și ospătari au protestat într-un mode neobișnuit la Timișoara. Oamenii au venit în fața Prefecturii Timiș să ceară autorităților să le permită să activeze în continuare și să nu impună noi restricții. Au adus cu ei tigăi, polinice, răzători și alte ustensile pe care le folosesc în munca lor.
„Am decis să predăm "armele" cu care ne-am fi putut apăra, dar nu putem, căci ne-au legat de mâini, obligându-ne să închidem chiar și activitatea la terasă. Am propus o formă pașnică de protest, fără a ne aduna și fără a fi vocali.”, a spus un reprezentant HoReCa.
„E o nouă alarmă asupra închiderii domeniului Horeca și a tuturor care suferă din această cauză, suntem doar o parte dintre noi, unii mai muncim și vrem să muncim toți exact așa cum a fost înainte de începerea acestei pandemii. Aceste restricții ne afectează cel mai mult pe noi”, a spus un alt protestatar, citează Tion.ro.
Timișoara și localitățile Giroc, Moșnița, Ghiroda și Dumbrăvița se află în carantină din 8 martie până în 22 martie. Reprezentanții HoReCa sunt îngrijorați că această carantină va fi prelungită deoarece rata de infectare raportată rămâne a fi mare, depășind pragul de 8 la mia de locuitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News