Data publicării:
Protest la Curtea Constituțională a României pentru abrogarea Legii 55/2020 / VIDEO
În această dimineață, câteva zeci de persoane s-au adunat la Curtea Constituțională a României.
Câteva zeci de persoane au ieșit în stradă, în această dimineață, în fața Curții Constituționale a României, pentru a cere abrogarea Legii 55/2020. Oamenii spun că actuala lege favorizează exercitarea unor abuzuri de către autorități și că este neconstituțională.
O decizie favorabilă a Curții ar putea determina returnarea tuturor amenzilor date în timpul stării de alertă.
Mare parte din restricții au fost eliminate pe 15 mai
Începând cu data de 15.05.2021, se propune eliminarea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în toate localitățile, precum și a restricțiilor privind programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. De asemenea, începând cu data de 15.05.2021, s-a propus organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.
Începând cu data de 15.05.2021 s-a propus menținerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
Totodată, s-a propus organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție și desfășurarea activității operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.
De asemenea, s-a propus permiterea desfășurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori (citește mai multe AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News