Protest în București și Cluj-Napoca, pe 8 martie, împotriva misoginiei, „cealaltă pandemie”
Activistele din rețeaua „Mulțumesc pentru flori” organizează proteste în Piața Victoriei din București și în fața Prefecturii din Cluj-Napoca, la ora prânzului, pe 8 martie.
Potrivit unui comunicat, organizatoarele atrag atenția asupra faptului că misoginia este o altă pandemie pe lângă pandemia de Covid-19 începută în 2020. Activistele susțin că, pe timpul pandemiei, incidența cazurilor de violență sexuală și domestică a crescut, accesul la serviciile sociale și medicale a fost îngreunat iar munca domestică și munca de îngrijire apasă și mai tare pe umerii femeilor, pe fondul închiderii școlilor și grădinițelor.
„Femeile poartă povara pandemiei. Ele lucrează în prima linie în calitate de cadre medicale, asistente sociale, educatoare, profesoare, lucrătoare sexuale, lucrătoare în servicii de curățenie sau în magazinele alimentare, lucrătoare în logistică sau sezoniere, lucrătoare domestice și îngrijitoare pentru copii, vârstnici și bolnavi, și se ocupă aproape singure și de munca de acasă”, a mai transmis rețeaua „Mulțumesc pentru flori”, prin comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News