Protest împotriva sărăcirii ireversibile a patrimoniului muzeal în Noaptea Muzeelor
Muzeul Național de Artă al României se alătură Rețelei Naționale a Muzeelor pentru a protesta, în acest an, cu ocazia Nopții Muzeelor, față de sărăcirea ireversibilă a patrimoniului muzeal național din cauza restituirilor de bunuri culturale și clădiri care au adăpostit muzee.
Potrivit unui comunicat al MNAR, sub titlul "Privește arta! Arta te privește!", muzeul "propune publicului, pe lângă vizita în Galeria Națională și în expozițiile temporare deschise în nocturnă, un periplu mai puțin obișnuit într-o Galerie de (ne)uitat". Aceasta va cuprinde ramele și soclurile câtorva dintre lucrările care nu mai fac parte din patrimoniul muzeal în urma unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Demersul MNAR își propune să contribuie, de asemenea, la accelerarea găsirii unor soluții legislative echilibrate care să oprească acest fenomen.
Potrivit comunicatului, sâmbătă, 16 mai, în intervalul 11:00 — 19:00, vor putea fi vizitate cu tarif normal Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, interval în care sunt închise galeriile permanente, expozițiile temporare de la sediul MNAR și Muzeul Colecțiilor de Artă.
În intervalul 19:00 — 4:00 vor putea fi vizitate în regim de gratuitate la sediul central — Galeria Națională, Galeria de ne(uitat) și, în avanpremieră, expoziția eveniment "Constantin Popovici și seducția modernității".
De asemenea, la Muzeul Colecțiilor de Artă va putea fi vizitată expoziția "Comori de artă din Colecția Ion Chiricuță".
MNAR mai precizează că, duminică, 17 mai, în intervalul 11:00 — 19:00 vor putea fi vizitate cu tarif normal Muzeul Colecțiilor de Artă (fără expozițiile temporare), Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News