Protest 10 august. Norica Nicolai: O parte din imagini, trucate
Norica Nicolai este de părere că o parte dintre imaginile cu oamenii bătuți la protestele din 10 august ar fi trucate.
"Am văzut acea imagine, mi s-a părut foarte ciudat că am mai văzut-o şi la alte proteste în străinătate, era o imagine pe care am văzut-o şi la Londra, şi la Berlin, ştiţi foarte bine dumneavoastră, presa, ce poţi face cu un computer şi ce poţi face cu o acţiune de manipulare. O parte din ele le suspectez că ar fi trucate, am văzut şi comportamentul jandarmilor, am văzut şi comportamentul unor protestatari, eu cred că trebuie să găsim o cale să cooperăm, dar îi rog pe cei care vor să instaleze statul de drept în România să înceapă cu respectul faţă de lege şi respectul faţă de lege înseamnă în opinia mea să îţi iei o autorizaţie pentru a protesta.
Aşa ne obligă legea, nu numai aici, şi dacă vom reuşi să facem lucrul ăsta în limitele legii şi fără foarte multă agresivitate şi pe construcţie, dacă vreţi. Eu nu spun că actualul guvern este fără pată, poate sunt greşeli care s-au făcut, dar rolul Opoziţiei şi rolul oamenilor este să încerce să construiască ceva. Nu e momentul să ne radicalizăm, pentru că trăim într-o lume fluidă", a spus Nicolai la Turceni, întrebată ce părere are despre imaginile de la protestele din 10 august în care oameni cu mâinile ridicate erau bătuţi de jandarmi.
Norica Nicolai a menţionat că proteste cum au fost cele din România marchează un fenomen de protest global, sunt standardizate şi au avut loc în Statele Unite, în Germania şi în alte zone.
Vezi și: Norica Nicolai: Ce va face Iohannis după protestele violente din Piața Victoriei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News