"Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
Potrivit sursei citate, anchetele au ca obiectiv analiza şi clarificarea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acţionat persoanele având funcţii de decizie, dotarea şi uzul categoriilor de echipamente, armament şi muniţie, în contextul unei manifestări publice, analiza ordinelor şi a modului de executare a acestora.
"Investigaţiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijenţă în serviciu şi a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acţiunii jandarmilor, respectiv întrebuinţarea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de expresii jignitoare, ameninţarea şi lovirea sau alte violenţe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violenţe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, comise de persoane participante la manifestaţie", precizează comunicatul PÎCCJ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei