Propunerea lui Chiuariu privind președintele, meschină. Cine afirmă
Propunerea vicepreședintelui PNL, Tudor Chiuariu, ca președintele României să nu mai aibă dreptul prin Constituție să ocupe funcții de demnitate publică după încheierea mandatului este "abosult inacceptabilă" şi "probează o gândire extrem de meschină".
Declarația îi aparține vicepreședintelui democrat-liberalilor, Radu F. Alexandru.
Acesta consideră că propunerea liderului liberal Tudor Chiuariu este una "absolut inacceptabilă şi exprimă o dată în plus modul resentimentar în care reprezentanţii USL-ului şi în mod special cei ai PNL-ului, atât în comisia pentru redactarea noii Constituţii, cât şi cei care se exprimă în spaţiul public privesc această modificare în continuare sub perspectiva prezenţei lui Traian Băsescu în viaţa politică. A interzice cuiva dreptul de a fi în continuare prezent în viaţa politică, în speţă de a alege şi de a fi ales este o încălcare grosolană a Constituţiei, este o încălcare grosolană a drepturilor fundamentale ale omului, este o practică absolut neîntâlnită în nici una dintre ţările Uniunii Europene", a declarat, vineri, Radu F. Alexandru, la RFI.
Potrivit vicepreședintelui PDL, "un om care şi-a încheiat mandatul sau mandatele de preşedinte al ţării poate să fie de exemplu prezent în Parlamentul European (...) sau îşi poate continua activitatea în orice fel de postură publică. A te gândi că un fost preşedinte îşi poate crea nişte oportunităţi pe scena politică de care să beneficieze ulterior după încheierea mandatului considerăm că probează o gândire extrem de meschină şi o gândire în totală contradicţie cu funcţionarea normală a statului de drept", a conchis Radu F. Alexandru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News