Promisiunea lui Zgonea în cazul Bodnariu
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se declară impresionat de cazul Bodnariu şi spune că va folosi canalele diplomaţiei parlamentare pentru a pleda în favoarea returnării copiilor în sânul familiei.

De foarte multe ori, mai ales în preajma Sărbătorilor, umplem internetul cu urări pentru prieteni, amici sau cunoştinţe. Sunt frumoase şi generale, realitatea e însă de multe ori concretă şi doare. M-a impresionat cazul familiei Bodnariu din Norvegia, situaţia părinţilor şi mai ales a copiilor. Am văzut ce a comunicat MAE, faptul că monitorizează cazul, dar cred că rolul nostru, ca şi oameni politici, e sa dăm un semnal în plus, unul ferm, în favoarea semenilor noştri. (...) Voi folosi, în consecinţă, canalele diplomaţiei parlamentare pentru a pleda în favoarea returnării copiilor în sânul familiei. Nu poţi pur şi simplu confisca şi da spre adopţie copiii unei familii, aşa ceva nu se face. Poate fi într-adevăr utilă o anchetă socială: sigur că important este, în primul rând, ca aceşti copii să fie bine, dar România are autorităţi competente în acest sens, care pot fi de folos, a scris duminică, pe pagina sa de Facebook, Zgonea.

El arată că situaţia familiei ar trebui clarificată în cooperare cu autorităţile române cu expertiză în domeniu, nu doar decisă de autorităţi străine, a căror singură soluţie e, se pare, darea copiilor spre adopţie internaţională'.

România a trecut deja prin situaţia adopţiilor în anii ‘90 şi parţial anii 2000, nu ne mai permitem greşeli, fiecare copil trebuie să conteze pentru români şi România. Copiii familiei Bodnariu merită sărbători fericite, în cadrul unei familii care să îi iubească! Dacă îmi doresc ceva de Sărbători, e să existe mai puţine drame în familiile de români, din România şi din străinătate: merităm să avem familii fericite şi trebuie să lucrăm cu toţii pentru acest scop, cu tot sufletul!, a mai scris Zgonea. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, sâmbătă, că monitorizează cu atenţie situaţia familiei cetăţeanului român ai cărui cinci copii minori au fost preluaţi de către autorităţile de protecţie a copilului din Norvegia. '(...) Misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin şi asistenţă consulară. De asemenea, Ambasada a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe şi din Parlamentul Norvegiei. Părinţii minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanţelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti asupra celor 5 copii', a precizat MAE, într-un comunicatul transmis Agerpres.

De asemenea, în România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel