Ministerul Sănătății, informații despre bunica și fetița de 4 ani care au murit după ce au mâncat pește
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia.
„Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de toxiinfecție alimentară, fiind posibil incriminat peștele consumat în cursul zilei de duminică.
La masă au participat 10 persoane, din care 4 copii și 6 adulți, produsele consumate au fost numeroase (pește, ceafă porc, mici, cârnați porc, coaste porc, gogoși). Grețuri și vărsături au avut doar fețița de 4 ani și bunica acesteia. Tabloul clinic al fetiței poate fi asociat eventual cu o intoxicație alimentară, iar în cazul bunicii (cu afecțiuni preexistente: infarct miocardic, fibrilație atrială), stopul cardio-respirator a survenit în momentul transmiterii veștii că fetița a decedat și nu a putut fi resuscitată.
Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia ambelor persoane și vor fi prelevate probe, inclusiv toxicologice, în vederea stabilirii cauzei / cauzelor de deces”, a fost mesajul Ministerului Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News